Sindicatul Naţional Meridian îşi exprimă „profunda îngrijorare” faţă de intenţia prevăzută în noul program de guvernare privind reunificarea Autorităţii Vamale Române cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, la doar patru ani de la înfiinţarea unei autorităţi vamale distincte. Sindicaliştii consideră că este prematur să fie prezentată desfiinţarea instituţiei vamale ca o soluţie pentru eficientizarea administraţiei şi solicită „un dialog real şi transparent” cu reprezentanţii personalului vamal şi ai organizaţiilor sindicale. Ei susţin că orice reorganizare „trebuie să pornească de la realitatea din teren şi de la necesitatea de a asigura continuitatea şi eficienţa controlului vamal, nu doar de la obiective administrative de reducere sau comasare a structurilor”.
„Considerăm că o asemenea decizie trebuie analizată cu maximă responsabilitate, atât din perspectiva funcţionării administraţiei vamale, cât şi prin raportare la direcţia în care evoluează politica vamală europeană”, afirmă sursa citată.
Sindicaliştii arată că în 2026 Uniunea Europeană a adoptat noul Regulament (UE) 2026/2108 privind instituirea Codului vamal al Uniunii şi a Autorităţii Vamale a Uniunii Europene, iar reforma europeană urmăreşte consolidarea cooperării, digitalizarea, gestionarea comună a datelor, managementul riscurilor şi o coordonare mai eficientă a administraţiilor vamale din statele membre.
„Regulamentul prevede inclusiv crearea unei Autorităţi Vamale a Uniunii Europene, ca structură centrală de coordonare, concomitent cu menţinerea rolului autorităţilor vamale ale statelor membre”, adaugă aceeaşi sursă.
De asemenea, Sindicatul Naţional Meridian menţionează că Autoritatea Vamală Română a fost înfiinţată în urmă cu aproximativ patru ani şi că, în loc să beneficieze de „stabilitate instituţională, timp pentru consolidarea structurilor şi dezvoltarea unei strategii coerente”, instituţia „a fost supusă mai multor reorganizări succesive, iar una dintre acestea este în prezent în desfăşurare”.
„Personalul vamal a fost nevoit astfel, în ultimii ani, să se adapteze permanent la schimbări de structură, organigrame, competenţe şi proceduri administrative. Angajaţii din sistem au nevoie de stabilitate instituţională, de o structură funcţională, de condiţii corespunzătoare de muncă, de personal suficient şi de recunoaşterea statutului şi responsabilităţilor pe care le au”, afirmă sursa citată.
Sindicaliştii consideră că orice reorganizare „trebuie să pornească de la realitatea din teren şi de la necesitatea de a asigura continuitatea şi eficienţa controlului vamal, nu doar de la obiective administrative de reducere sau comasare a structurilor”.
„În aceste condiţii, apreciem că este prematur să fie prezentată desfiinţarea instituţiei vamale drept o soluţie pentru eficientizarea administraţiei. Având in vedere acest context solicităm un dialog real şi transparent cu reprezentanţii personalului vamal şi ai organizaţiilor sindicale înaintea adoptării oricărei decizii privind reorganizarea sistemului vamal”, mai arată Sindicatul Naţional Meridian, reprezentantiv la nivelul Autorităţii Vamale Române şi afiliat la Federaţia Sindicatelor Democratice din România.




















![Festivalul Naţional de Teatru 2026 - Zece zile de teatru la Bucureşti, sub semnul [...]perfect uman/ 88 de reprezentaţii, prezentate în 24 săli](http://i0.1616.ro/media/2/2701/33658/22789061/1/afis-fnt36.jpg?width=480)







