Un număr de 112.368 de elevi (99,5%) dintre cei înscrişi la prima etapă de admitere în clasa a IX- a, au fost repartizaţi în funcţie de una dintre opţiunile exprimate, 68.935 de elevi au optat pentru filiera teoretică, iar 43.433 de elevi pentru filiera tehnologică. Numărul total de opţiuni selectate de către candidaţi a fost de 1.604.944, însemnând în medie 14 opţiuni per elev.. Peste 17.500 de candidaţi au intrat la liceu cu medii sub 5.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit MEN, dintre cei 112.949 de elevi care au completat fişe de înscriere, au fost repartizaţi 112.368 de elevi (99,5%), în funcţie de una dintre opţiunile exprimate. Dintre aceştia, 68.935 de elevi au optat pentru filiera teoretică, iar 43.433 de elevi pentru filiera tehnologică. Numărul total de opţiuni selectate de către candidaţi a fost de 1.604.944, însemnând în medie 14 opţiuni pe elev.

Un număr de 17.528 de candidaţi aufost repartizaţi în clasa a IX-a cu medii de admitere mai mici de 5.

Un număr de 581 de elevi nu au putut fi repartizaţi, deoarece nu au completat suficiente opţiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal.  Aceştia vor intra în a doua etapă a repartizării, programată pentru  8 septembrie, alături de absolvenţii clasei a VIII-a care nu au participat în această etapă, care nu s-au înscris sau care nu au avut situaţia şcolară încheiată înainte de această etapă.

Pentru a doua sesiune a admiterii au rămas libere 17.773 de locuri.

Primele 10 licee la nivel naţional, ordonate după mediile de admitere, sunt Colegiul Naţional „Sfântul Sava”: 9,72 - ultima medie de admitere, 10 - prima medie de admitere, Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”: 9,70 - ultima medie de admitere, 10 - prima medie de admitere, Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”: 9,68 - ultima medie de admitere, 10 - prima medie de admitere, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” 9,63 - ultima medie de admitere, 10 - prima medie de admitere, Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” 9,55 - ultima medie de admitere, 10 - prima medie de admitere, toate din Bucureşti. 

Pe locul şase este Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”: 9,54 - ultima medie de admitere, 10 - prima medie de admitere, iar pe şapte Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanţa: 9,32 - ultima medie de admitere, 10 - prima medie de admitere, ambele din Constanţa

Urmează  Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca: 9,48 - ultima medie de admitere, 910 - prima medie de admitere, Colegiul Naţional „Cantemir Vodă” din Bucureşti: 9,45 - ultima medie de admitere, 9,92 - prima medie de admitere şi Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi: 9,44 - ultima medie de admitere, 10 - prima medie de admitere

Conform calendarului admiterii în în învăţământul liceal de stat, joi,  vor fi afişate rezultatele repartzării computerizate atât în unităţile de învăţământ gimnazial absolvite de candidaţi, cât şi în cele de învăţământ liceal în care aceştia au fost distribuiţi. În perioada 13 - 17 iulie vor fi depuse dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care elevii au fost admişi.

În etapele premergătoare repartizării computerizate, au fost admişi în învăţământul liceal de stat, conform reglementărilor în vigoare, 18.206 elevi în învăţământul profesional, 11.254 de elevi la specializări vocaţionale (dintre care 480 de elevi în învăţământul militar), 1.805 elevi pe locurile speciale rezervate candidaţilor de etnie romă şi 960 de elevi în învăţământul special.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.