Dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România a declarat pentru News.ro că în ţara noastră sunt 91 de medici de medicină nucleară, conform datelor furnizate de Colegiu şi existente în acest moment în actele oficiale ale instituţiei. În realitate, însă, ar putea fi în jur de 100 de astfel de specialişti, dar nu se cunoaşte câţi lucrează în sistemul de stat şi câţi în cel privat. Cei mai mulţi sunt în Bucureşti, Cluj şi Iaşi, unde există de altfel şi cele trei centre în care pot fi pregătiţi medicii de medicină nucleară. Profesorul Daniel Coriu spune că în mod sigur va fi nevoie de mai multe centre unde pacienţii să poată face un PET CT, o investigaţie imagistică de medicină nucleară de înaltă performanţă, şi atunci şi nevoia de specialişti va creşte odată cu existenţa unor noi centre.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Este o specialitate de nişă, o specialitate în dezvoltare, am început cu un număr mic de specialişti, acum numărul lor depăşeşte o sută. 

În acest moment avem numai trei centre care au posibilitatea să pregătească specialişti în medicină nucleară, în Bucureşti, Iaşi şi Cluj. Este o specialitate care utilizează izotopii radioactivi în scop diagnostic şi terapeutic. 

De exemplu, în scop diagnostic, metastazele osoase, scintigrafia osoasă care este foarte utilizată, este realizată de colegii noştri de la medicina nucleară. De asemenea, PET-CT-ul, care este o analiză din ce în ce mai frecventă, este realizată tot de ei. Numărul rezidenţilor în această specialitate este în creştere. Prima noastră problemă a fost să avem formatorii şi deja fiecare centru universitar este preocupat de acest obiectiv, noi în Bucureşti am reuşit să creăm chiar şi o disciplină de medicină nucleară”, a explicat prof. dr. Daniel Coriu. 

Scopul terapeutic al izotopilor radioactivi, viitorul în acest domeniu, spune dr. Coriu. Numărul specialiştilor, dar şi al centrelor de pregătire în acest domeniu, va creşte însă odată cu progresele făcute pe acest palier. În momentul de faţă, Colegiul Medicilor nu poate preciza câţi dintre cei în jur de 100 de medici de medicină nucleară cu liberă practică lucrează în spitalele de stat şi câţi lucrează în sistemul privat. 

„O a doua utilizare a acestor izotopi radioactivi este în scop terapeutic şi aici este viitorul. În acest moment în România izotopii radioactivi sunt folosiţi de foarte mult timp şi folosiţi în continuare în tratamentul cancerului tiroidian, postoperator, după operaţie, pentru eliminarea resturilor tumorale. Dar este o terapie a viitorului. Din ce în ce mai mult apar tot felul de anticorpi monoclonali care poartă radioizotopi ţintit spre celula tumorală. Este foarte bine că dezvoltăm aceste domenii dar este oarecum fiziologic să fie o dezvoltare lentă pentru că este în acord cu necesitatea şi cu progresul ştiinţific. 

Este în funcţie de dinamica sistemului medical, vom avea nevoie de mai multe centre care să facă PET-CT, mai multe centre de diagnostic, mai multe centre de terapie. PET CT-ul se dezvoltă în special în sectorul privat, iar folosirea în secţiile de terapie va mai dura ceva pentru că e vorba de capacitatea sistemului medical românesc de a utiliza astfel de terapii moderne. 

Cei 100, noi nu ştim unde lucrează ei, noi îi avem numai ca număr de specialişti”, a explicat preşedintele Colegiului Medicilor din România. 

Dr. Irina Manea, medic primar de medicină nucleară şi medic specialist radiologie şi imagistică medicală la Spitalul Clinic Colentia din Capitală, a declarat News.ro că a decis în urmă cu zece ani să-şi schimbe specialitatea şi să devină medic de medicină nucleară, iar acum doi ani să-şi adauge şi specialitatea de radiologie. La Spitalul Clinic Colentina există în acest moment doi medici de medicină nucleară. 

„Sunt medic de medicină nucleară de aproape zece ani, lucrând în prezent în cadrul Spitalului Clinic Colentina.

Iniţial am fost medic de familie, mai mult de un deceniu, după care am hotărât să schimb specialitatea şi am ales medicină nucleară iar recent, am adăugat şi radiologia cu imagistica medicală ca specialitate, întrucât cele două sunt complementare.

Medicina nucleară mi s-a părut atractivă fiind o îmbinare foarte interesantă între clinic şi paraclinic, conţinând atât parte de imagistică cât şi parte de terapie”a spus dr. Manea. 

Dr. Irina Manea a explicat news.ro ce se întâmplă în medicina nucleară, în cele două paliere în care este folosită: imagistică şi terapie. 

“Imagistic, evidenţiază modificări funcţionale din cadrul unor patologii (oncologice, hematologice, neurologice, cardiace, etc) prin administrarea intravenos a unei substanţe compuse dintr-un atom radioactiv legat de o moleculă biologica, numită radiotrasor. Comportamentul moleculei biologice în organism este cel care determină tipul de leziuni patologice evidenţiate în cadrul investigaţiei. 

Oferă de asemenea, prin terapia radionuclidică, posibilitatea tratării anumitor tipuri de afecţiuni oncologice în urma legării moleculei biologice de un alt tip de atom radioactiv. Acest tratament permite eficienţa maximă pentru leziunea ţintă cu efecte secundare minime în contextul posibilităţii ajustării dozelor în timp real necesităţilor fiecărui pacient, conducând astfel la un tratament personalizat”, a explicat medicul. 

Un domeniu în care medicii fac cursuri de instruire legate de modul în care se lucrează în condiţii de radioactivitate. Odată cu apariţia mai multor echipamente de PET CT în România, va fi nevoie mai mulţi specialişti. 

„Pentru a lucra în acest domeniu, tot personalul implicat are cursuri speciale în radioprotecţie, întreaga activitate de pe secţie desfăşurându-se conform normelor CNCAN. De asemenea, pacienţii şi aparţinătorii sunt instruiţi corespunzător, atât înaintea examinării, pentru o pregătire optimă în vederea efectuării acesteia, cât şi la conduita pe care trebuie să o urmeze dupa efectuarea investigaţiei. Desigur, pentru orice întrebare noi le stăm la dispoziţie cu informaţiile necesare. 

De ce sunt puţini astfel de medici

Până de curând, existau extrem de puţine  echipamente de PET CT în ţară, prepondent erau folosite în medicina nucleară investigaţiile scintigrafice şi terapia cu iod radioactiv. Deschiderea mai multor centre de medicină nucleară cu echipamente PET-CT, ca urmare a cererii din ce în ce mai mari a acestui tip de investigaţie a condus la o dezvoltare notabilă în domeniu. 

Aştept cu nerăbdare introducerea pe piaţa românească şi a altor tipuri de radiotrasori, precum şi a terapiilor radionuclidice” a precizat dr. Irina Manea. 

Foarte important este să cunoaştem ceea ce poate oferi aceasta investigaţie cu adevărat, spune dr. Manea. 

„Sunt convinsă că investigaţia PET-CT va deveni la fel de curentă precum examinările CT şi IRM (n.red imagistică prin rezonanţă magnetică). Îmi doresc ca examinarea PET-CT  să fie folosită mai frecvent în faza diagnosticului iniţial al afecţiunii oncologice, când sensibilitatea mare a acestei investigaţii  oferă o evaluare metabolică globală la care ne vom putea raporta ulerior eficient, în vederea aprecierii răspunsului terapeutic atât în diferite stadii ale tratamentului cât şi la sfârşitul acestuia.

Informaţiile aduse de imagistica funcţională prin PET-CT şi finele informaţii structurale din examinările CT şi IRM sunt complementare, fiind ca două feţe ale aceleiaşi monede. Împreună aceste informaţii întregesc tabloul imagistic al pacientului. 

În cadrul sistemului de sănătate, impactul determinat de evaluarea precoce PET-CT prin identificarea unor fine modificări metabolice permite evaluarea în dinamică a evoluţiei afecţiunii oncologice cu ajustarea în timp real a tratamentului la necesităţile fiecărui pacient. Această conduită oferă posibilitatea administrării de doze medicamentoase mai mici, timp de tratament scăzut, efecte secundare diminuate, recuperarea precoce a pacientului şi şansa curativă mai mare”, a explicat pentru News.ro Dr. Irina Manea. 

 





 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.