Unchiul marinarului de pe fregata ”Regele Ferdinand” dispărut în Marea Mediterană la începutul lunii iunie, Mihai Nicolae, a declarat că bărbatul a fost hăituit, insultat, umilit şi ameninţat cu moartea şi a susţinut că acesta nu avea cum să se sinucidă, în opinia sa, marinarul fiind ucis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Fregata „Regele Ferdinand” a revenit luni, în portul militar Constanţa, după ce a participat, timp de peste 40 de zile la Operaţia EUNAVFOR MED IRINI, desfăşurată în Marea Mediterană. În timpul misiunii, la începutul lunii iunie, de la bordul navei a dispărut maistrul militar clasa a II-a Viorel Culea, specialist electromecanic. El a fost căutat timp de câteva zile, fără succes. 
Unchiul acestuia, Mihai Nicolae, a povestit jurnaliştilor că era o persoană la bordul navei care se purta foarte urât cu Viorel Culea. 
”De la soţia lui ştiu că a fost hăituit, umilit, insultat, ameninţat cu moartea. Nu a spus de ce. După ce a primit medalia, atunci s-a înrăutăţit treaba. ”Mai bine nu mă decorau”, aşa spunea. Înţeleg că nu a fost decorat de cei de pe navă, a fost decorat de către unitatea lui de pe uscat pentru întreaga lui activitate de 22 de ani cât a lucrat în Armată. Acum ce a apărut, invidie, nu ştiu. Era o persoană care se purta foarte urât cu el, bucătar, magazioner. Nici nu mai mergea la masă când era ăla la cantină sau popotă. A stat zile întregi nemâncat. Îl jignea în toate felurile, nici nu pot să reproduc cum îi spuneau. Nu avea cum să se sinucidă. Cred că a fost ucis. Părerea mea este că a fost ucis, a fost ameninţat cu moartea”, a afirmat Mihai Nicolae. 
El a adăugat că bărbatul nu avea niciun prieten pe fregata ”Regele Ferdinand”. 
”A vorbit soţia lui cu secunda navei, i-a spus toate temerile pe care le are el şi a zis să stea liniştită pentru că sunt doar nişte glume între băieţi. Ei nu se cunoşteau, nu au fost împreună. El a venit de pe uscat pe navă. El la acest voiaj a fost îmbarcat, un voiaj de 40 de zile care este misiunea asta. El nu a avut niciun prieten pe nava asta care să îl susţină, să îl ajute să îi ţină spatele. Efectiv, a fost ţinta bullyingului acestui echipaj”, a mai declarat unchiul marinarului. 
 
Maistrul militar clasa a II-a Viorel Culea, specialist electromecanic, a fost văzut pentru ultima dată la bordul navei în dimineaţa zilei de 1 iunie, în jurul orei 04.30. Imediat după constatarea absenţei militarului, conform standardelor, comandantul fregatei ”Regele Ferdinand” a dispus de urgenţă măsuri de căutare, atât la bordul navei, cât şi pe mare, prin forţe proprii, inclusiv cu elicopterul IAR 330 Puma Naval ambarcat. 
 
În paralel, a fost notificată comanda Operaţiei EUNAVFOR MED IRINI, care a trimis în zonă mijloace navale suplimentare şi a solicitat sprijinul partenerilor cu capabilităţi navale şi aeriene din proximitatea raionului maritim indicat (la aproximativ 90 mile marine travers de portul libian Benghazi). Concomitent, în conformitate cu normelor în vigoare, a fost sesizat Parchetul Militar, iar comandantul fregatei a numit o comisie de cercetare a circumstanţelor producerii acestui eveniment.
Pe 4 iunie, operaţiunile de căutare a marinarului s-au încheiat, iar bărbatul nu a fost găsit.
 
Partenera marinarului a postat pe pagina sa de Facebook un text conform căruia cineva trebuie să răspundă pentru ce i s-a întâmplat lui Viorel Culea.
”Trebuia să lupt mai mult cu ei şi să te aduc acasă. Acum... eşti dat dispărut... Trebuie să le spunem de ce statul român, Armata română, Marina militară, şefii tăi direcţi şi nu în ultimul rând colegii tăi de pe fregata Regele Ferdinand sunt direct responsabili pentru ceea ce ţi s-a întâmplat şi pentru asta cineva trebuie să răspundă. Ai fost hărţuit, hăituit, umilit? Din cauza medaliei pe care ai primit-o ai fost umilit, hăituit, batjocorit? Asta îmi tot spuneai. Că ai probleme din cauza medaliei ce ţi-a fost acordată. Că nu eşti ok”, a afirmat femeia.
Ea a adăugat că i-a sunat pe şefii şi colegii marinarului dispărut, dar aceştia nu au luat nicio măsură de protecţie pentru el.
”Ţi-am sunat colegii, şefii şi le-am spus că nu eşti bine si cu toate astea nu au luat nicio măsură de protecţie pentru tine. Te-au lăsat cu agresorii în continuare spunând doar că: ”Nu s-a întâmplat nimic, doar glume între colegi. Că aşa păţesc cei nou veniţi pe navă”. Ce ţi-au făcut atât de înjositor încât să renunţi la tot? Chiar nimeni să nu ia nicio măsură? Îmi tot spuneau că o să fii bine şi să stau liniştită. Cum oare puteam să fiu liniştită când ştiam că nu eşti ok?”, a mai scris femeia.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.