Managerul Spitalului ”Bagdasar Arseni” din Bucureşti, Andi Nodiţ, a afirmat că Unitatea de Primiri Urgenţe nu mai are mănuşi chirurgicale, comprese, leucoplat, substanţă de contrast, lipsa fiind suplinită din rezervele spitalului. ”Dacă este să luăm strict după stocul Unităţii de Primiri Urgenţe, deja nu mai facem faţă”, a arătat el.
”Ne confruntăm cu această problemă la nivelul Unităţii de Primiri Urgenţă, care este finanţată separat ca entitate şi în ceea ce priveşte salariile şi în ceea ce priveşte funcţionarea efectivă, adică achiziţia de bunuri şi materiale, medicamente şi aşa mai departe de către Ministerul Sănătăţii. Aşa cum a anunţat şi domnul ministru Cseke Attila, nu mai sunt bani pentru acest segment, pentru unităţile de primiri urgenţe ale căror cheltuieli sunt plătite de Ministerul Sănătăţii”, a afirmat managerul Spitalului ”Bagdasar Arseni”, joi seară, la
Medika TV.
El a precizat că Urgenţa spitalului nu ar face faţă din punctul de vedere al materialelor sanitare unui accident cu victime multiple.
”Este greu de spus dacă mai facem faţă la zece urgenţe, la cincizeci de urgenţe sau până mâine dimineaţă sau o săptămână de acum înainte. Nu ştim dacă nu apare în orice moment, Doamne fereşte să se întâmple, dar este destul de probabil, un accident cu victime multiple. În situaţia aceea nu facem faţă unui asemenea eveniment, pentru că mai suplinim cu cât putem din rezervele spitalului, însă spitalul în sine este un foarte mare consumator. Gândiţi-vă că noi avem astăzi avem internaţi în spital 355 de pacienţi care, la rândul lor, consumă. Bugetul din care se achiziţionează materialele sanitare pentru aceştia, este adevărat, este distinct, vine de la Casa de Asigurări de Sănătate, iar până acum nu am avut surprize”, a declarat Andi Nodiţ.
El a subliniat că stocul UPU este deja epuizat pentru că nu mai sunt mănuşi chirurgicale, comprese sau substanţă de contrast.
”Dacă este să luăm strict după stocul Unităţii de Primiri Urgenţe, deja nu mai facem faţă, pentru că, iată, nu mai avem mănuşi chirurgicale, mănuşile acelea care se utilizează la fiecare pacient care se prezintă în UPU. Nu mai avem vată, comprese, leucoplast. De asemenea, şi acestea s-au terminat din stocul UPU. Nu mai avem substanţă de contrast şi insist pe importanţa acestui element, pentru că oricărui pacient la care se suspectează existenţa unei leziuni, a unui organ intern este obligatoriu să determini asta şi încă foarte repede. Şi vorbim de pacienţi din accidentul de circulaţie, politraumatizaţi, din varii motive. Este obligatoriu să determini foarte repede, printr-un computer tomograf efectuat cu substanţă de contrast, dacă respectivul pacient trebuie să meargă întâi într-o operaţie de chirurgie generală sau poate intra într-o operaţie de neurochirurgie sau într-un alt tip de intervenţie”, a explicat Andi Nodiţ.
El a precizat că lipsa acestor materiale sanitare este suplinită din stocurile spitalului, dar şi acestea trebuie folosite pentru pacienţii internaţi în unitatea medicală.
