Managerul Institutului de Pneumologie ”Marius Nasta”, Beatrice Mahler, susţine că nu doar medicii care lucrează pentru tratarea pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 sunt epuizaţi, ci şi personalul din laboratoarele în care se analizează testele a ajuns ”la un grad de uzură extrem de mare”. ”Atunci când vom conştientiza că regulile trebuie respectate, cred că acela va fi momentul în care numărul de cazuri va începe sa scadă”, afirmă medicul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Beatrice Mahler a declarat că nu doar personalul medical care tratează este ”epuizat”, inclusiv personalul care lucrează în laboratoarele în care se fac teste pentru depistarea COVID-19 ”a ajuns la un grad de uzură extrem de mare”. 
 
”Atunci când vom conştientiza că regulile pe care le avem recomandate de luni de zile trebuie respectate, cred că acela va fi momentul în care numărul de cazuri va începe sa scadă”, a spus Beatrice Mahler sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la B1 Tv.
 
Ea a susţinut că în mod sigur cifrele prezentate de autorităţi privind infectarea cu SARS-Cov-2 ”respectă realitatea testării”, dar că pot exista oameni care nu prezintă simptome, care nu se testează şi care pot transmite virusul.
 
”Cred sigur că raportarea trebuie să se facă pe date exacte în funcţie de testările care se fac şi că această raportare este extrem de corectă şi respectă regulile statistice şi testele care se fac, dar asta nu înseamnă că noi nu trebuie să respectăm regulile pe care le recomandă autorităţile şi să purtăm mască, pentru că pot să fie între noi persoane care fără să ştie că sunt infectate pot transmite această boală”, a precizat medicul.
 
Beatrice Mahler a afirmat că orice măsură care presupune protejarea sănătăţii populaţiei este ”binevenită” în opinia sa.
 
”Orice restricţie este extrem dificil de acceptat. Eu însă cred că putem toţi, respectând fiecare regulile, să nu ajungem în situaţia în care să trebuiască să ne supunem la noi restricţii. Mi-aş dori să cred că putem învăţa din experienţa pozitivă prin care am trecut”, a mai afirmat managerul Institutului ”Marius Nasta”.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.