Mai mulţi şoferi din Cluj au protestat, vineri, în trafic faţă de deciziile Guvernului Grindeanu, ei conducând maşinile cu 10 kilometri la oră pe străzi din centrul oraşului, încurcând circulaţia. Clujenii şi-au lipit foi şi stickere pe autoturisme cu mesaje precum ”#Rezist” sau ”Nu corupţiei”.
Protestul a fost anunţat pe pagina de Facebook ”Rezist.ro”, iniţiatorii descriindu-l ca ”prima acţiune de nesupunere civică din Cluj, în semn de protest faţă de măsurile Guvernului Grindeanu”.
Şoferii au pornit în marş pe străzi din centrul oraşului, traseul fiind Calea Dorobanţilor - Piaţa Mărăşti - Bulevardul 21 Decembrie 1989 - Strada Memorandumului - Primărie - strada Napoca - Bulevardul Eroilor.
26 mai - Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie - Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României
Cele aproximativ 20 de maşini de la protest au ocupat fiecare bandă de circulaţie ale străzilor şi bulevardelor străbătute, spre numulţumirea celorlalţi şoferi.
Şoferii care au participat la această acţiune şi-au lipit pe autoturisme foi şi stickere cu mesaje precum: ”#Rezist”, ”Nu corupţiei” sau ”În democraţie, hoţii stau în puşcărie”.
Pe traseu, coloana a fost însoţită de un echipaj al Poliţiei Rutiere.
Protestul a durat aproximativ o oră.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.