Ministerul Afacerilor Interne a anunţat, luni, că în Noaptea de Înviere numărul total de credincioşi care au mers la lăcaşurile de cult a depăşit 1,5 milioane. De asemenea, 9.000 de poliţişti au acţionat, în teren, pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, apărarea patrimoniului public şi privat, creşterea gradului de siguranţă rutieră şi a transporturilor feroviare. Pentru fluidizarea traficului rutier au fost dispuse măsuri speciale la nivel naţional, inclusiv la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria, având în vedere numărul de români care au ales să petreacă Paştele în străinătate. 1.600 de poliţişti rutieră, sprijiniţi de colegii de la ordine publică, au acţionat pentru fluidizarea traficului şi prevenirea evenimentelor rutiere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„În perioada minivacanţei prilejuite de Sărbătoarea Paştelui Ortodox, începând de vineri, 22 aprilie, aproximativ 25.000 de angajaţi ai MAI au fost mobilizaţi, zilnic, la nivel naţional, pentru a asigura climatul de ordine publică şi intervenţiile în situaţii de urgenţă.  Pentru Sărbători Pascale petrecute în siguranţă, conducerea MAI a cerut suplimentarea efectivelor, o prezenţă activă în stradă pentru a preveni faptele ilegale şi pentru a asigura intervenţia rapidă în cazul producerii unor incidente, precum şi acordarea unei atenţii deosebite locurilor aglomerate, inclusiv lăcaşurilor de cult. Din punct de vedere al numărului de participanţi, cele mai importante manifestări religioase au avut loc la lăcaşuri de cult din Bucureşti, Galaţi, Neamţ şi Suceava, unde au fost prezente între 6.000 şi 9.000 de persoane. În Noaptea de Înviere, numărul total de credincioşi care au mers la lăcaşurile de cult a depăşit 1,5 milioane”, arată comunicatul de presă al MAI.

Potrivit sursei citate, cei 9.000 de poliţişti care au fost la datorie, zilnic, au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, apărarea patrimoniului public şi privat, creşterea gradului de siguranţă rutieră şi a transporturilor feroviare.

„Pentru fluidizarea traficului rutier au fost dispuse măsuri speciale la nivel naţional, inclusiv la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria, având în vedere numărul de români care au ales să petreacă Paştele în străinătate. 1.600 de poliţişti rutieră, sprijiniţi de colegii de la ordine publică, au acţionat pentru fluidizarea traficului şi prevenirea evenimentelor rutiere. În această perioadă, aeronavele Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. au executat  53  de misiuni operative la nivel naţional, 48 dintre acestea fiind misiuni SMURD. Jandarmii au executat 85 intervenţii pentru ajutorarea persoanelor aflate în situaţii de risc, toate situaţiile fiind rezolvate rapid şi fără probleme deosebite. De asemenea, jandarmii montani au intervenit pentru ajutarea a 9 persoane blocate cu autoturismele pe drumuri acoperite cu zăpadă în zona Bicazului şi Păltiniş. Cu ajutorul jandarmilor, persoanele au ajuns în siguranţă la locurile de cazare”, mai arată comunicatul de presă.

Sursa menţionată a adăugat că, având în vedere numărul mare de cetăţeni care au petrecut Sărbătorile în alte localităţi decât cea de domiciliu şi se întorc luni acasă, efectivele Poliţiei vor acorda o atenţie deosebită fluidizării traficului şi prevenirii accidentelor grave.

Elicopterele Inspectoratului General de Aviaţie al MAI vor monitoriza traficul din aer, echipajele de la sol fiind informate în timp util despre locurile unde sunt probleme şi unde este nevoie de intervenţie rapidă.

Pentru a descuraja conducătorii auto să depăşească viteza legală, poliţiştii vor acţiona cu aproximativ 370 de aparate radar. Dispozitivul rutier mobilizat astăzi este similar celui din ultimele zile, când numărul de accidente grave a înregistrat o scădere cu peste 57% faţă de Sărbătorile Pascale de anul trecut.

„Pentru a ajunge cu bine la destinaţie, recomandăm conducătorilor auto să conducă prudent, să nu bruscheze comenzile vehiculelor şi să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare. Pietonilor le recomandăm să evite deplasarea pe partea carosabilă, să traverseze doar prin locurile marcate corespunzător şi numai după ce s-au asigurat că nu există nici un pericol”, mai indică sursa amintită.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.