Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că, începând din 15 ianuarie, persoanele care ajung în Austria trebuie să completeze, înainte de intrarea în această ţară, un formular online pe care să îl prezinte la sosire. Totodată, până în 31 martie, toate persoanele care călătoresc în Austria, inclusiv din România, vor intra în carantină din momentul sosirii, timp de zece zile, măsura putând fi suspendată printr-un test negativ COVID-19 făcut nu mai devreme de a cincea zi de la intrarea în Austria.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul Afacerilor Externe a precizat, într-un comunicat de presă transmis miercuri, că autorităţile austriece au adoptat noi măsuri privind condiţiile de intrare în Austria, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri vor intra în vigoare în 15 ianuarie, ora 00.00.

Din acea dată, persoanele care călătoresc în Austria au obligaţia de a se înregistra online, anterior intrării pe teritoriul austriac, prin completarea unui document denumit "Pre-Travel-Clearance – PTC”. Formularele sunt disponibile în limbile germană şi engleză.

"Totodată, la momentul intrării pe teritoriul austriac, călătorii sunt obligaţi să prezinte confirmarea completării formularului menţionat, în format electronic sau tipărit. În situaţia în care nu este posibilă înregistrarea online, în mod excepţional, se poate opta pentru completarea formularului tipizat şi semnat olograf", a menţionat MAE.

Sunt exceptate de la măsura înregistrării electronice prin completarea formularului PTC următoarele categorii de persoane: transportatorii profesionişti de mărfuri, navetiştii, persoanele aflate în tranzit, persoane care participă la evenimente de familie care nu pot fi amânate (spre exemplu: ceremonii funerare).

De asemenea, pe lângă obligativitatea înregistrării electronice, până la 31 martie, persoanele care sosesc în Austria, inclusiv din România, vor fi plasate în carantină pentru o perioadă de 10 zile la domiciliu sau într-o locaţie adecvată, imediat după intrarea pe teritoriul austriac, cu suportarea costurilor de către persoana în cauză. Măsura carantinei poate fi suspendată în urma prezentării rezultatului negativ al unui test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 (tip PCR-RT sau antigen), făcut nu mai devreme de a 5-a zi de la intrarea în Austria, costurile fiind suportate de către persoanele în cauză. Aceste măsuri se aplică inclusiv turiştilor.

Sunt exceptate de la măsura carantinei persoanele care sosesc în Republica Austria din Australia, Finlanda, Grecia, Islanda, Japonia, Noua Zeelandă, Norvegia, Republica Coreea, Singapore şi Vatican şi prezintă documente justificative, care să ateste faptul că în ultimele 10 zile anterior intrării în Republica Austria s-au aflat pe teritoriul statelor respective.

"De asemenea, sunt exceptate de la măsura carantinei, cu condiţia prezentării unui test PCR-RT sau antigen pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 cu rezultat negativ, în limbile germană sau engleză şi prelevat cu maximum 72 de ore înaintea intrării în Republica Austria, următoarele categorii de persoane: personalul diplomatic şi angajaţii organizaţiilor internaţionale, personalul aflat în misiune umanitară, persoanele care intră din motive profesionale, persoanele care călătoresc din motive medicale şi o persoană însoţitoare, cu prezentarea documentelor justificative, persoanele care sosesc pentru a răspunde unei îndatoriri juridice sau administrative obligatorii, cum este prezentarea la citaţii în procese juridice. În lipsa rezultatului negativ al unui test, persoanele respective şi cele cu care locuiesc împreună sunt obligate să se supună unei perioade de carantină de 10 zile la domiciliu sau într-o locaţie adecvată, imediat după intrarea în Republica Austria, cu suportarea costurilor de către persoanele în cauză. Măsura carantinei poate fi suspendată în urma prezentării rezultatului negativ al unui test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 (tip PCR-RT sau antigen) efectuat în perioada carantinei", a transmis MAE.

Tranzitul este permis în regim permanent, fără oprire (înnoptare) în Austria, fără aplicarea măsurii de carantină/izolare sau test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, dacă deplasarea spre statul de destinaţie este justificată. Astfel, autorităţile pot solicita prezentarea unor documente care să asigure intrarea în statul de destinaţie: acte de domiciliu, rezidenţă, drept de şedere, contract de muncă sau orice altă dovadă a necesităţii intrării, de exemplu adeverinţă de tratament medical imperios necesar, de studii etc.

Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043 1 503 24 65 şi 0043 1 505 23 81, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice 0043 699 117 26027.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51901 şi www.viena.mae.ro şi informarea temeinică anterior deplasărilor în străinătate.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.