Sorin Dragne, preşedintele FSLI Sector 1, a declarat sâmbătă că Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională se vor amâna doar dacă această clasă politică şi acest Guvern nu înţeleg că aceste probleme trebuie soluţionate acum, nu după ce se încheie rotativa sau după alegeri. El a mai arătat că pentru clasa politică, dascălii din România au devenit gloata care să încheie mediile elevilor, pentru a mai bifa ei un an şcolar. cum este momentul, pentru că acum educaţia nici măcar nu mai este la terapie intensivă, a decedat, a spus Dragne.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liderul FSLI Sector 1 a declarat într-o intervenţie la Antena 3 că deocamdată nu i-a chemat nimeni la o altă rundă de negocieri, după mitingul de vineri din Capitală.

”Premierului Ciucă i s-a spus încă de la primele întâlniri cu reprezentanţii salariaţilor din învăţământ că dacă va izbucni o grevă în educaţie, dat fiind nemulţumirile mari care s-au acumulat în aceşti ani, va fi foarte greu să fie oprită. Au primit acest avertisment cu mult înainte ca această grevă să fie declanşată, nu au luat în considerare niciuna dintre revendicările noastre. Au lăsat să înceapă greva, puteau să o soluţioneze chiar înainte de a o începe, este inadmisibil ca în 10 mai să iasă în stradă 15.000 de angajaţi din învăţământ şi ei să nu discute cu nimeni din educaţie până în 21, cu câteva ore înainte de a începe greva”, a spus Dragne. 

El a continuat: ”Timp de atâţia şi atâţia ani ne-au spus într-un fel sau altul: Marş la catedră şi încheiaţi mediile!. Pentru ei, pentru clasa politică, dascălii din România au devenit gloata care să încheie mediile elevilor, pentru a mai bifa ei un an şcolar dintr-o Românie educată, din aceste proiecte în care punem educaţia ca prioritate naţională dar în realitate nu ne interesează cum învaţă copiii noştri, ce învaţă copiii noştri, pentru ce învaţă, cu cine învaţă, în ce condiţii fac lucrul acesta. E limpede că pe ei nu îi mai interesează decât o masa de oameni pe care o numesc profesori care să încheie această situaţie şcolară”. 

Întrebat dacă există un risc de amânare a examenelor finale, Sorin Dragne a răspuns: ”Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională se vor amâna doar dacă această clasă politică, doar dacă acest Guvern nu înţelege că aceste probleme trebuie soluţionate acum, nu după ce se încheie rotativa, nu după ce sunt alegeri”. 

”Acum este momentul, pentru că acum educaţia nici măcar nu mai este la terapie intensivă. A decedat. A murit educaţia în România”, a completat liderul sindical. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.