Peste 12.000 de oameni protestează, la ora transmiterii acestei ştiri, la Iaşi, manifestanţii plecând în marş către sediul PSD, unde au huiduit şi au strigat ”Hoţii” şi ”Jos PSD”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Mii de ieşeni au plecat din Piaţa Unirii, unde s-au adunat iniţial, în marş către Prefectură şi sediul PSD Iaşi, unde s-au oprit şi au huiduit şi strigat ”Hoţii” şi ”Jos PSD”.

Pe parcursul marşului, manifestanţilor li s-au alăturat alte câteva mii de oameni.

La ora transmiterii acestei ştiri, marşul prin centrul Iaşiului continuă, oamenii având tobe, vuvuzele, steaguri şi scandând lozinci împotriva Guvernului.

În aceste condiţii, circulaţia în zona centrală a oraşului este îngreunată, fiind închisă pe unele artere timp de câteva zeci de minute din cauza marşului. 

Ieşenii au început să se adune în centrul oraşului în jurul orei 17.00, iar iniţial în Piaţa Unirii s-au adunat 3.000 de oameni, ajungând ulterior la 7.000.

Manifestanţii au pancarte cu mesaje precum: ”Următoarea întrebare: când plecaţi?”, ”Dacă tinerii pleacă, cu cine mai furaţi?” sau ”Drganea şi ai lui, trădătorii neamului”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.