Municipalitatea buzoiană intenţionează să construiască la Buzău Muzeul Paraşutiştilor Militari. Suprafaţa totală dedicată acestei investiţii va măsura două hectare, iar clădirea ar urma să fie ridicată cu bani de la bugetul local.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iniţiativa de a construi la Buzău Muzeul Paraşutiştilor Militari a fost lansată de Liga Naţională a Paraşutiştilor Militari „General Grigore Baştan” şi de Marius Grigore Baştan, fiul generarului Grigore Baştan, cel care a pus bazele paraşutismului militar modern la Buzău.

De altfel, consilierii locali au aprobat deja un proiect de hotărâre prin care a fost solicitat Armatei ca terenul pe care urmează să fie ridicat muzeul să treacă în proprietarea municipiului Buzău şi administrarea Consiliului Local.

De asemenea, s-a stabilit ca imobilul în care va funcţiona instituţia să fie ridicat cu bani ai Primăriei Buzău.

”Armata va veni cu pământul iar noi va trebui să facem o investiţie în clădire. Buzăul are singura istorie din România în paraşutismul românesc şi trebuie să profite întreaga comunitate de acest lucru şi nu numai ”, a declarat primarul Constantin Toma.

Iniţiatorii vor să aducă diverse modele de avioane folosite de paraşutişti de-a lungul vremii dar şi să amenajeze un spaţiu special destinat paraşutiştilor amatori.

”Dorinţa noastră este ca în cadrul acestui muzeu să avem toate tipurile de aeronave cu care au zburat paraşutiştii şi care încă se mai află în incinta Statului Major al Forţelor Aeriene: AN2, an24 t, AN26 T, Puma 300, elicoptere din care paraşutiştii au sărit ”, a declarat Marius Grigore Baştan, fiul generarului Grigore Baştan.

Iniţiativa înfiinţării unui muzeu dedicat paraşutiştilor militari vine în contextul în care în curând se vor împlini 70 de ani de la înfiinţarea primului batalion de paraşutişti militari din România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.