Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat miercuri seară, la Antena 3, că în cadrul interviului cu cei patru candidaţi pentru şefia DNA i-a respins pe trei dintre ei care au lucrat anterior în conducerea Direcţiei, afirmând că îi cunoaşte pe toţi personal, dar “alta este aprecierea instituţională”. Ministrul spune că nu îl putea numi în funcţia de procuror-şef al DNA pe fostul adjunct al Laurei Codruţa Kovesi, Marius Iacob, care a scris în proiectul managerial că a coordonat zece strucuri teritoriale ale DNA, printre care şi unitatea de la Ploieşti, unde au lucrat Lucian Onea şi Mircea Negulescu. "S-a înscris probabil din dorinţa de a îndrepta ceea ce a stricat în prealabil la DNA Ploieşti sau la altele", a susţinut Toader.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“În prima etapă a interviului cu cei patru candidaţi (pentru şefia DNA – n.r.) am respins trei dintre dânşii, care au lucrat în strucura de conducere a DNA. Eu îi cunosc personal, am spus că îi apreciez, dar una este cunoaşterea personală, aprecierea personală, alta este cea instituţională, profesională. Este în detrimentul lui Marius Iacob, dar imaginaţi-vă cum aş fi putut eu, ca ministru al Justiţiei, să îl desemnez pe Marius Iacob la şefia DNA, câtă vreme el a scris în proiectul managerial faptul că a coordonat zece strucuri teritoriale, servicii teritoriale, dintre care unul este Ploieştiul?”, a spus Tudorel Toader.

Întrebat dacă a discutat cu el despre problemele de la DNA Ploieşti, ministrul Justiţiei a spus: “N-am vrut să opresc cursivitatea interviului pentru că aveam aşteptarea aflării adevărului. (...) S-a înscris (pentru şefia DNA – n.r.) probabil din dorinţa de a îndrepta ceea ce a stricat în prealabil la DNA Ploieşti sau la altele”.

Toader a mai spus că i se părea nefiresc să îl nominalizeze pe Iacob pentru funcţia de procuror-şef al DNA, afirmând că este posibil să nu se ştie încă totul despre ce s-a întâmplat la DNA Ploieşti.

“Mi se părea nefiresc să îl desemnez pe dânsul pentru că i-aş fi dat în detrimentul realităţii de la Ploieşti, şi cred că nu ştim totul despre Ploieşti, dacă or mai fi existând şi în alte părţi situaţii similare. Poate le vom descoperi, eu sper că da”, a mai susţinut ministrul Justiţiei.

Procedura de selecţie pentru postul de procuror-şef al DNA a fost reluată, în condiţiile în care ministrul Justiţiei nu a făcut nicio propunere din cei patru candidaţi pentru conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Cei patru candidaţi pentru postul de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost Florentina Mirică, procurorul şef al Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din DNA, procurorul şef adjunct al DNA Marius Iacob, procurorul şef al Secţiei judiciare penale din DNA Elena Grecu şi Cristian Lazăr, adjunctul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 

viewscnt

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.