Angajaţii ASPA au intervenit, duminică, pentru capturarea a doi câini de talie mare, ciobănesc caucazian, din apropierea Bulevardului Iuliu Maniu. Cel mai probabil animalele au fost abandonate, fiind anunţată Poliţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am fost sesizaţi în legătură cu prezenţa a doi câini de talie mare, potenţial periculoşi, din rasa ciobănesc caucazian, în apropierea bulevardului Iuliu Maniu din Sectorul 6. Cel mai probabil, aceşti câini au fost abandonaţi în zona respectivă, întrucât sunt nemicrocipaţi, nu au fost revendicaţi până în prezent, iar locuitorii din zonă nu i-au recunoscut ca aparţinând unui vecin”, au transmis, duminică, oficialii ASPA.

Aceştia au precizat că cei din echipa de intervenţii care au capturat cei doi câini, i-au transportat la adăpostul ASPA Bragadiru, şi au contactat celelalte autorităţi cu responsabilităţi în protecţia animalelor pentru a găsi deţinătorul câinilor.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.