Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF anunţă că, de la începutul lunii septembrie şi până în prezent, au confiscat peste 11 tone de tutun brut care, dacă ar fi fost transformat în ţigarete scoase la vânzare pe piaţa neagră, ar fi prejudiciat bugetul de stat cu aproape 9 milioane de lei, prin neplata accizelor şi a TVA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat dat publicităţii, vineri, de ANAF, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au confiscat cantitatea de 11.138 de kilograme de tutun brut. Marfa confiscată provenea din Bulgaria, iar destinatarii erau din Polonia, Germania sau Cehia, fiind vorba despre firme care nu există în realitate.
 
"Camionetele au fost sigilate la intrarea în România şi monitorizate permanent pe timpul tranzitării teritoriului naţional. În actele aferente transporturilor erau precizaţi diferiţi beneficiari din Polonia, Cehia sau Germania. Schimbul rapid de informaţii cu instituţiile din ţările menţionate şi din Bulgaria au determinat inspectorii ANAF - Antifraudă să decidă confiscarea tutunului transportat şi amendarea şoferilor, deoarece s-a dovedit că firmele declarate în acte fie nu existau, fie nu aveau legătură cu domeniul prelucrării tutunului. În cadrul acţiunii, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au beneficiat de colaborarea Poliţiei de Frontieră din toate punctele de trecere a frontierei”, se arată în documentul citat.
 
Prin confiscarea celor 11,13 tone de tutun, inspectorii antifraudă fiscală au prevenit prejudicierea bugetului de stat cu aproximativ 8,80 milioane de lei, reprezentând acciză şi TVA, pe care statul român nu le-ar fi încasat dacă ţigările confecţionate din această cantitate de tutun ar fi fost vândute pe piaţa neagră din România, la un preţ mediu de 18 lei pachetul.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.