Primăria Constanţa a anunţat că a pus la dispoziţie un spaţiu în Pavilionul Expoziţional unde pot fi făcute donaţii pentru persoanele afectate în urma incendiului de săptămână trecută, pornit din parcarea subterană a unui bloc din municipiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“Victimele incendiului din noaptea de 15 spre 16 decembrie au nevoie de toată susţinerea noastră. În acea noapte teribilă şi-au pierdut toate bunurile pentru care au muncit o viaţă întreagă, aşadar orice ajutor este binevenit. Primăria Constanţa a pus la dispoziţie un spaţiu în Pavilionul Expoziţional (bulevardul Mamaia, nr.331 A) unde pot fi lăsate donaţii pentru cei 250 de oameni, adulţi şi copii, afectaţi”, a transmis Primăria Constanţa, printr-un comunicat de presă. 
 
De asemenea, luni, a fost deschis şi un cont bancar pentru familiile afectate de incendiu, unde pot fi făcute donaţii.
 
Primăria a mai transmis că au fost strânse containere întregi cu obiecte distruse de flăcări. 
 
“Echipele de curăţenie au acţionat şi astăzi pentru a elimina, pe cât posibil, urmele incendiului. S-au strâns containere întregi de obiecte distruse de flăcări. În continuare, cele trei scări ale blocului T3 sunt păzite atât de poliţiştii locali, cât şi de cei de la IPJ Constanţa, iar în imobil nu se intră decât cu aprobarea acestora”, a mai precizat sursa citată. 
 
Pompieri din judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, pentru stingerea incendiului de proporţii care a izbucnit în parcarea subterană a blocului. Incendiul a afectat 150 de apartamente. Dintre acestea 35 au fost afectate de flăcări prin balcoane şi geamuri deoarece unele aveau balcon deschis cu livingul şi erau pe latura pe care s-a propagat incendiu. De asemenea, 37 de autoturisme au fost distruse. 250 de persoane, dintre care 70 de copii, au fost evacuate, iar opt persoane au ajuns la spital, printre care şi doi copii, una singură rămânând internată.  
 
În urma cercetărilor desfăşurate, poliţiştii au identificat doi băieţi, unul de 13 ani şi altul de 15 ani, suspectaţi că ar avea legătură cu incendierea, ulterior cel de 15 ani a fost reţinut pentru comiterea infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi vătămare corporală din culpă. El a povestit anchetatorilor că ar fi dat foc unor recipiente pe care le-ar fi găsit în parcarea subterană a blocului, fără a şti ce substanţă se afla în acestea. Ulterior, focul a ajuns la maşinile parcate, s-a extins la toate autoturismele din zonă şi la bloc. Adolescentul de 15 ani a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile.
 
 
În ultimele zile maşinile distruse de flăcări au fost ridicate din parcare, zona a fost curătaţă, iar reprezentanţii Regiei Autonome Judeţene de Apă şi ai ENEL au început lucrările pentru rebranşarea blocului la utilităţi pentru ca oamenii să se poată muta cât mai repede în locuinţele care nu au fost afectate direct de incendiu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.