Peste 250 de incendii s-au produs în minivacanţa de Revelion, o sută dintre ele înregistrându-se în prima zi a anului, a anunţat, miercuri, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Au fost înregistrate 4.609 situaţii de urgenţă, în scădere cu 11 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bilanţul IGSU arată că, în patru zile, pompierii militari au stins 259 incendii, cele mai multe dintre acestea manifestându-se la locuinţe particulare. Deşi aproape 100 dintre situaţii au avut loc în prima zi a anului 2018, numărul incendiilor a înregistrat o scădere cu 45%, comparativ cu  perioada similară a anului trecut.

Principalele cauze care au generat incendiile au fost coşurile de fum necurăţate, instalaţiile electrice improvizate sau cu defecţiuni, precum şi mijloacele de încălzire lăsate nesupravegheate.

De asemenea, în perioada minivacanţei, 3.934 persoane au primit asistenţă de urgenţă din partea echipajelor SMURD operaţionalizate la nivelul fiecărui inspectorat pentru situaţii de urgenţă. Raportat la perioada similară a anului trecut, numărul acestora a scăzut cu 9%.

Totodată, IGSU a anunţat că, pe timpul misiunilor, 154 de persoane aflate în pericol au fost salvate din medii ostile vieţii. 

În această perioadă, peste 5.100 pompieri cu 2.900 autospeciale şi mijloace tehnice au asigurat, zilnic, intervenţia pentru stingerea incendiilor, asistenţa medicală de urgenţă, descarcerarea din autovehicule, dar şi pentru alte situaţii de protejare a comunităţii.

Urgenţele medicale au fost acoperite, la nivel naţional, prin intermediul celor 254 echipaje de prim ajutor calificat SMURD, 26 unităţi de terapie intensivă mobilă, 8 ambulanţe de terapie intensivă mobilă specializate în tratament neonatologic şi 42 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, precum şi 38 de şenilate.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.