Relaţia apropiată dintre preşedintele american Donald Trump şi directorul general al Nvidia, Jensen Huang, este supusă unei atenţii sporite, după ce compania a deschis o anchetă pentru a stabili dacă şeful său a fost vizat de o operaţiune a serviciilor străine de informaţii. Acţiunile Nvidia au coborât luni la cel mai redus nivel din ultimele şapte luni, transmite Reuters.
Ancheta a fost declanşată după ce The New York Times a relatat că Huang ar fi avut o relaţie apropiată cu o femeie de afaceri chineză despre care serviciile americane de informaţii suspectează că ar fi transmis informaţii guvernului de la Beijing. Potrivit publicaţiei, Trump ar fi fost informat despre această situaţie, dar ar fi decis să nu intervină.
Huang este unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Trump din industria tehnologică. Relaţia lor datează cel puţin din 2025, iar directorul Nvidia a susţinut în repetate rânduri politicile administraţiei americane, în timp ce compania încerca să obţină acces pe piaţa chineză pentru cipurile sale avansate de inteligenţă artificială.
În aprilie 2025, administraţia Trump a renunţat la planurile de restricţionare a exporturilor anumitor cipuri Nvidia către China, după ce Huang a participat la o cină organizată de preşedinte la Mar-a-Lago. Ulterior, în decembrie, Trump a anunţat că va permite exportul procesoarelor H200 către China, în schimbul unei taxe de 25% aplicate acestor vânzări.
Legăturile dintre cei doi au inclus şi participarea lui Huang la vizita oficială a lui Trump în China, în mai 2026, precum şi la dineul de stat organizat în septembrie la Casa Albă pentru preşedintele chinez Xi Jinping. Potrivit relatărilor din presă, Nvidia a contribuit cu 25 de milioane de dolari la proiectul noii săli de bal a Casei Albe.
În octombrie, Trump i-a acordat lui Huang cea mai înaltă distincţie americană pentru realizări ştiinţifice. În aceeaşi zi, preşedintele a dezvăluit tranzacţii efectuate în timpul verii cu acţiuni Nvidia, incluzând achiziţii de până la 1,6 milioane de dolari şi vânzări de până la un milion de dolari. Casa Albă a precizat atunci că portofoliul financiar al preşedintelui este administrat independent de instituţii terţe.
Trump a declarat duminică seară că nu a discutat cu Huang despre acuzaţii şi şi-a exprimat sprijinul pentru acesta.
”Sper că totul este în regulă. A făcut o treabă extraordinară”, a afirmat preşedintele american, descriindu-l pe Huang drept ”un om onorabil”.
Casa Albă şi Nvidia nu au răspuns imediat solicitărilor Reuters de a comenta relaţia dintre cei doi. Ancheta intervine într-un moment în care accesul Chinei la cipurile americane avansate rămâne o problemă sensibilă pentru securitatea naţională a Statelor Unite.



























