Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a transmis, luni, după ce Sindicatul Europol a criticat prezenţa forţelor de ordine la priveghiul şi îmnormântarea lui Emi Pian, că ”modul în care Poliţia Română a acţionat în ultima săptămână a avut la bază mai multe analize ale structurilor specializate, astfel încât siguranţa comunităţii să fie prioritară”. IGPR susţine că evenimentul trebuia gestionat ”în aşa fel încât să nu existe incidente ce pot pune în pericol siguranţa publică”, şi-l acuză pe liderul de sindicat că direşte doar să-şi facă imagine.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Modul în care Poliţia Română a acţionat în ultima săptămână a avut la bază mai multe analize ale structurilor specializate, astfel încât siguranţa comunităţii să fie prioritară. Poliţiştii implicaţi în această operaţiune au dat dovadă de profesionalism şi responsabilitate, fiecare dintre ei înţelegând că acest eveniment trebuie să fie gestionat în aşa fel încât să nu existe incidente ce pot pune în pericol siguranţa publică. Considerăm că "anecdotele" promovate de un anumit reprezentant al unui sindicat se bazează pe lipsa de experienţă  în munca operativă”, a transmis, luni, IGPR, printr-un conunicat de presă. 

Instituţia susţine că ”respectivul reprezentant al sindicatului a dat încă o dovadă că nu urmăreşte beneficiul poliţiştilor, ci doar să-şi facă imagine în spaţiul public”.

”Această constatare se bazează pe faptul că acesta nu a încercat să afle informaţiile exacte transmise de instituţie, ci a preferat să dea o interpretare eronată. Este foarte simplu să stai pe margine şi să comentezi, iar pentru credibilitate să născoceşti scrisori, în numele unor oameni care şi-au făcut datoria. Asigurăm cetăţenii că Poliţia Română este în slujba comunităţii şi nu ne interesează să acţionăm pentru imagine, ci considerăm că rezultatele trebuie văzute în gradul ridicat de siguranţă al cetăţeanului. Mulţumim celorlalte sindicate care înţeleg că dialogul instituţional este în beneficiul poliţiştilor”, a mai transmis IGPR.

Sindicatul Europol a postat, luni, pe Facebook, un mesaj în care critica şi ironiza prezenţa forţelor de ordine la priveghiul şi îmnormântarea lui Emi Pian.

”După ce MAI a păzit clanul interlop la priveghiul lui Pian, acest cetăţean ne-a trimis un mesaj, spunându-ne că are nevoie de pază şi protecţie pentru o nuntă unde va fi naş. Aveti careva numărul de telefon al ministrului Vela, să îl putem pune în legătura? Poate face discount şi la elicopter sau măcar la jandarmii călare”, este mesajul Sindicatului Europol.

Sindicaliştii au postat şi o fotografie cu presupusul mesaj: ”Salut! Em un eveniment cu 100 – 120 de persoane în septembrie şi am nevoie de pază, dezinfectant şi măşti de la MAI. Unde pot face solicitarea?”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.