Un număr de 37 de elevi din judeţul Iaşi au obţinut medii de 10.00 la Evaluarea Naţională, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar susţinând că judeţul se plasează pe locul al doilea pe ţară în privinţa mediilor maxime, după Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Iaşi, 4.999 de elevi au obţinut medii peste 5.00, rata de promovare fiind de 84,29 la sută. Rezultatul este comparabil cu cel de anul trecut, când peste 80 la sută dintre elevi au promovat Evaluarea Naţională.

De asemenea, 20 la sută dintre candidaţi au avut medii între 9.00 şi 9.99,

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

Un număr de 932 de elevi din cei 5.931 care au susţinut acest examen nu au reuşit să obţină media 5.00.

În judeţul Iaşi, 37 de elevi au obţinut media 10.00, faţă de 23 anul trecut. Cele mai multe medii de 10.00, respectiv zece, au fost înregistrate de elevi de la Colegiul Emil Racoviţă din municipiu, în timp ce la Colegiul Naţional din Iaşi s-au înregistrat nouă medii de 10.00.

Din cele 37 de medii maxime, 34 au fost obţinute de elevi care învaţă la şcoli din municipiul Iaşi.

Şefa Inspectoratului Şcolar Iaşi, Genoveva Farcaş, susţine că foarte probabil Iaşi se situează pe locul al doilea pe ţară la acest capitol, după Bucureşti.

Ea susţine că rezultatele judeţului Iaşi sunt deosebit de bune, dar că este de aşteptat ca ultimele medii de intrare la liceele ieşene să crească faţă de anul trecut.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.