Guvernul a decis prelungirea mai multor măsuri active, până la 30 iunie 2021, arată Ministerul Muncii. De asemenea, în perioada cursurilor online, părinţii vor beneficia, până la finalizarea anului şcolar, de zile libere plătite cu 75% din salariul brut, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"După decizia de a prelungi şomajul tehnic şi timpul flexibil de muncă, Guvernul a decis astăzi prelungirea altor măsuri active, până la 30 iunie 2021:

- 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei pentru încadrarea în muncă, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, a persoanelor peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat în  perioada stării de urgenţă sau alertă, din motive neimputabile lor, a tinerilor între 16 şi 29 de ani înregistraţi ca şomeri sau a cetăţenilor români încadraţi în aceleaşi categorii de vârstă, cărora le-au încetat raporturile de muncă din motive neimputabile lor.

- 35% din remuneraţia cuvenită zilei de muncă acordată lucrătorilor zilieri, pentru o perioadă de 3 luni, la alegerea beneficiarului de lucrări.

- 41,5%  din salariul aferent zilelor lucrate pentru o perioadă de lucru de 8 ore pe zi, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul salarial mediu brut, pentru angajaţii sezonieri", a transmis Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă de miercuri seară.

Conform sursei citate, se vor acorda zile libere plătite pentru părinţi în perioada cursurilor online. Părinţii vor beneficia, până la finalizarea cursurilor anului şcolar 2020-2021, de zile libere plătite cu 75% din salariul brut, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.