Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, afirmă că pe teritoriul României nu au fost raportate cazuri de tromboze de sinus venos cerebral după vaccinarea anti-COVID, el precizând că aceste situaţii nu pot trece neobservate, dacă s-ar întâmpla.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu avem raportări de cazuri documentate medical de tromboze de sinus venos cerebral după vaccinare cu niciunul dintre tipurile de vaccinuri pe care le folosim. E puţin probabil ca aceste informaţii să treacă neobservate, neraportate, să nu fie aduse în atenţia autorităţilor sau n spaţiul public.  Sunt convins că există un nr de reacţii adverse minore, comune care nu sunt raportate însă reacţiile severe totdeauna sunt raportate sau ele, chiar dacă există o întârziere legată de documentarea medicală a cazului, sunt raportate atât de către colegii profesionişti din domeniul sănătăţii cât şi de pacienţi sau de aparţinători”, a declarat Valeriu Gheorghiţă marţi după-amiază, în cadrul unei conferinţe de presă.

În ceea ce priveşte decizia autorităţilor din Danemarca de a renunţa la folosire serului Johnson&Johnson, medicul a arătat că aceasta „vine ca urmare a situaţiei epidemiologice şi anume una foarte bună şi disponibilitatea unui număr suficient de doze de la celelalte tipuri de vaccin”.

Gheorghiţă a arătat că fiecare ţară îşi ia în calcul toate argumentele pro şi contra atunci când ia o decizie de suspendare sau renunţare la folosirea unui anumit tip de ser, însă a precizat că atât autorităţile europene de reglementare cât şi cele americane au decis că beneficiile serului Johnson&Johnson sunt mai mari decât riscurile.

Valeriu Gheorghiţă a menţionat că pot apărea reacţii alergice care ”există pentru orice tip de vaccin, pentru orice tip de tratament”, iar în acest context orice medic de familie are trusă de intervenţie ”care nu este de astăzi şi nu trebuie să fie de astăzi”, iar dozele cu adrenalină sunt distribuite de către autorităţi medicilor de familie care fac parte din campania de vaccinare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.