Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ”Sf. Apostol Andrei” din Galaţi va fi extinsă cu aproximativ şapte sute de metri pătraţi şi va fi dotată cu aparatură modernă, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene. Valoarea contractului este de peste 6,6 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a semnat contractul de finanţare pentru proiectul “Extindere, modernizare şi dotare a Unităţii de Primiri Urgenţe, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei”, în valoare de 6.614.695 de lei.

“Vom extinde Unitatea de Primiri Urgenţe cu aproximativ 700 de mp, ceea ce înseamnă o dublare a suprafeţei actuale. Vor fi reconfigurate circuitele medicale din cadrul UPU şi vom dota secţia cu aparatură medicală, inclusiv un computer tomograf doar pentru pacienţii care vin la urgenţă. Astfel, vom reduce timpul de aşteptare al pacienţilor care vin la UPU şi vom decongestiona secţia. De asemenea, vom realiza un spaţiu special pentru accesul ambulanţelor. Şi pentru acest proiect avem procedurile de achiziţie publică demarate deja”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Proiectul prevede realizarea unui spaţiu pentru servicii de imagistică pe circuitul de cod roşu, care va include o cameră de pregătire a pacienţilor, cameră de investigaţii, camera de comandă CT, cabinet medici şi sală de aşteptare, precum şi realizarea de spaţii de depozitare pentru filme radiologice, extinderea sălii de aşteptare pentru circuitul galben şi extinderea spaţiului de arhivă.

Pe lista echipamentelor medicale care vor fi achiziţionate pentru dotarea UPU se mai află paturi tip UPU/Brancard, electrocardiografe, ventilatoare transport pacienţi, incubator transport neonatologie, aparat de radiologie mobil, precum şi mobilier medical.

Fondurile sunt asigurate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Cofinanţarea Consiliului Judeţean Galaţi este de 132.293 de lei.

Porivit oficialilor CJ Galaţi, 80% din urgenţele medico-chirugicale din zona judeţului Galaţi şi din zonele adiacente ajung la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei”.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.