Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Gabriela Firea a precizat, la evenimentul „Manifest pentru drepturile femeilor”, că femeile în continuare în ţara noastră, în anul 2023, sunt discriminate, sunt izolate la locul de muncă, sunt plătite mai prost decât bărbaţii. Ea a mai spus că Institutul European pentru egalitate de şanse a plasat România pe locul 26 din 27 în ceea ce priveşte aceste aspecte, iar schimbările trebuie să vină odată cu modificări legislative, cât şi cu schimbarea percepţiei femeii în societatea românească.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Firea,  – „Ce ne-am propus din primul moment în care am ajuns la acest minister nou înfiinţat care are replici europene dar, din păcate, în ţara noastră nu a existat o astfel de formulă, minister care să cuprindă activităţi şi atribuţii legate direct de femeie, de familie, de copil, de adolescenţi, de tineri şi mai ales de egalitate de şanse între femei şi bărbaţi. Nu le putem face pe toate dintr-o dată, dar acest lucru nu trebuie să ne dezarmeze şi să spunem «nu mai facem nimic, niciun pas, pentru că nu putem să facem o schimbare radicală». Atunci cred că important este să luăm lucrurile pe rând şi să găsim cea mai bună rezolvare în contextul dat şi să urmărim modele de bune practici din Europa şi din întreaga lume”, a afirmat Gabriela Firea, luni la evenimentul „Manifest pentru drepturile femeilor”, organizat de MFTES la Palatul Parlamentului.

Ministrul Firea a adăugat că statisticile cu privire la situaţia femeii din România sunt îngrijorătoare.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

„Ce idei am avut în momentul în care împreună cu colegele de la Agenţia Naţională pentru Egalitate între Femei şi Bărbaţi discutam despre acest Manifest pentru drepturile femeilor şi ne-am gândit la perioada cuprinsă între 1 şi 8 martie când trebuie să recunoaştem că atunci există evenimente în ceea ce priveşte atenţia societăţii, ca să nu spun doar a domnilor faţă de femei şi nu vrem să negăm această perioadă şi ne bucurăm că sunt foarte multe flori şi mărţişoare de 1 şi 8 martie, întâlniri în oraş, poate şi cadouri simbolice, dar nu dorim doar atât. Vrem să mulţumim pentru toate florile, mărţişoarele, atenţiile şi cuvintele frumoase care se vor transmite în această perioadă 1 şi 8 martie, dar dorim mai mult decât atât. De ce spun acest lucru? Pentru că, din păcate, statisticile sunt îngrijorătoare în ceea ce priveşte situaţia femeii din România. Femeile în continuare în ţara noastră, în anul 2023, sunt discriminate, sunt izolate la locul de muncă, sunt plătite mai prost decât bărbaţii. Nu sunt doar cuvinte care derivă doar din percepţia mea sau a asociaţiilor şi organizaţiilor de profil, ci sunt statistici ştiinţific realizate care spune foarte clar că România se află, din păcate, pe locul 26 din 27 de ţări, un document elaborat de instituţii prestigioase şi mă refer aici la Institutul European pentru egalitate de şanse. Deci locul 26 din 27 este un loc ruşinos pentru noi toţi şi cred că trebuie să ne dăm împreună mâna, să fim solidari şi să schimbăm”, a completat ministrul PSD.

Ea a mai spus că 6 din 10 români încă sunt de părere că femeia trebuie să stea acasă, să fie casnică şi să aibă grijă de copii.

„Ce putem să schimbăm? Putem să schimbăm împreună legi, putem să schimbăm împreună percepţii. Apropo de percepţii 6 din 10 români consideră că femeia trebuie să stea acasă, să fie casnică şi să crească copiii. Lucru care este minunat, dar doar dacă este alegerea femeii, nu pentru că este obligată şi se consideră că aşa este bine ca evoluţie a unei femei. Important este ca femeia să fie cea care decide cât lucrează, unde lucrează, care îi sunt drepturile, nu doar responsabilităţile, cât alocă casei, cât alocă activităţii pe care o desfăşoară, bineînţeles fiecare în funcţie de pregătirea pe care o are şi experienţă”, a mai precizat Firea.

Aceasta a mai precizat că „în «Manifestul pentru drepturile femeilor» ne referim la toate tipologiile de femei – femei care sunt în activitate, femeile care acasă cu copiii, femeile care au devenit copii cu copii şi anume mamele minore care trebuie şi ele să aibă o atenţie deosebită, o atenţie specială, ne referim la femeile care sunt victime ale violenţei domestice”.

„Anul trecut au murit în România mai mult de 40 de femei bătute, în urma bătăilor crunte aplicate de către soţi sau parteneri. Sunt foarte multe, iar semnalul nostru de alarmă sperăm să aibă rezultate. În ultimii 8 ani, 426 de femei au murit în România în urma bătăilor crunte din partea soţilor, partenerilor, membrilor familiei. Aşadar e mult de muncă în acest domeniu şi mă bazez foarte mult pe reprezentantele societăţii civile care au extrem de multă experienţă şi ne pot sprijini cu toată expertiza lor, astfel încât ceea ce generăm ca legislaţie să fie una corectă, să fie una europeană, să fie internaţională, să aibă concepte adecvate lumii în care trăim. Nu putem să gândim ca acum 100 de ani sau acum chiar 50 de ani. Oamenii şi lucrurile evoluează şi trebuie să fim şi noi în pas cu timpurile, altfel riscăm să fim depăşiţi de situaţie şi să nu ne mirăm atunci copiii, adolescenţii, tineri, tinerele îşi iau informaţiile de unde găsesc, de unde le apar în faţă şi poate nu de fiecare dată este acea informaţie corectă, utilă şi relevantă”, a conchis Firea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.