Primăria Iaşi a anunţat sâmbătă că Fundaţia Real Madrid se va implica în crearea unei şcoli speciale de sport la Iaşi, proiectul fiind destinat copiilor din familiile defavorizate. Consiliul Local a votat vineri. la propunerea edilului Mihai Chirica. acordul de cooperare între municipiul Iaşi. Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) Iaşi, Fundaţia Real Madrid şi Asociaţia Salvaţi Copiii, pentru crearea unei şcoli sociale de sport la Iaşi.
Proiectul face parte din programul de Şcoli Sociale de Sport al fundaţiei celebrului club de fotbal Real Madrid şi va funcţiona în incinta Centrului Multifuncţional pentru Educaţie şi Sport Iaşi, investiţie construită cu fonduri europene în valoare de peste 16,8 milioane de lei.
Şefii Primăriei ieşene susţin că pe lângă dimensiunea sportivă, şcoala socială de sport are ca scop prevenirea abandonului şcolar şi creşterea nivelului de educaţie al populaţiei tinere - copii şi tineri cu vârsta între 6 şi 17 ani - din zonele defavorizate social.
Primăria Iaşi va asigura bugetul pentru personalul DAS, cheltuielile de întreţinere a spaţiului şi achiziţia de echipamente sportive pentru 60 de copii în anul 2026.
DAS va gestiona şcoala socială de sport, alături de Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi, în conformitate cu ghidurile Fundaţiei Real Madrid.
De asemenea, Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi va asigura o sumă de circa 700 de mii de lei pentru plata personalului propriu.
Fundaţia Real Madrid va instrui, consilia şi ghida personalul DAS şi al Asociaţiei Salvaţi Copiii pentru organizarea şi buna funcţionare a şcolii sociale de sport.
„Mulţumesc Fundaţiei Real Madrid pentru implicarea în acest proiect. Scopul este de a oferi sprijin copiilor aflaţi în situaţii defavorizate pentru a merge la şcoală, a face sport - sperăm chiar de performanţă -, pentru a se integra şi a se dezvolta armonios. Şcoala socială de sport este un proiect de suflet pentru noi, pe care îl vom susţine cu toate mijloacele şi îl vom extinde pentru a ajunge la cât mai mulţi copii şi tineri”, a transmis primarul Mihai Chirica.
Fundaţia Real Madrid desfăşoară proiecte sociale în peste 90 de ţări, având ca obiectiv promovarea educaţiei, a valorilor sportive şi a incluziunii sociale în zonele vulnerabile.
