Fostul manager al Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc Lukacs Antal şi alte cinci persoane, între care angajaţi ai unităţii medicale, precum şi o firmă au fost trimişi în judecată de DNA Braşov, în dosarul privind presupusa atribuire frauduloasă a unor contracte prin care spitalul ar fi achiziţionat echipamente şi produse medicale supraevaluate, dintre care unele nu erau conforme. Prejudiciul cauzat spitalului depăşeşte 2,3 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpaţilor Lukacs Antal, la data faptelor manager al Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc şi în acelaşi timp membru al Comitetului Director, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (4 fapte), luare de mită (4 fapte) şi cumpărare de influenţă; Balint Eniko, la data faptelor referent la Serviciul Achiziţii Publice în cadrul spitalului Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,în formă continuată (4 fapte), luare de mită (4 fapte) şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii; Barczan Laszlo, la data faptelor magazioner la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 fapte) şi luare de mită (2 fapte).

Totodată, a fost trimisă în judecată, tot în stare de arest la domiciliu, o persoană fizică, la data faptelor administrator în fapt al SC Chantel Sante SRL, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 fapte), dare de mită (5 fapte), instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 fapte) şi trafic de influenţă.

De asemenea, au fost trimişi în judecată, în stare de liberate, fostul contabil al SC Chantel Sante SRL, pentru complicitate la complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 fapte), şi complicitate la instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 fapte), şi şoferul omului de afaceri, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

DNA anunţă că, în acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată şi SC Chantel Sante SRL, faţă de care s-a dispus măsura preventivă a interzicerii desfăşurării activităţilor în contextul cărora au fost comise infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 fapte), dare de mită (5 fapte) şi instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 fapte).

"Această cauză a avut ca obiect presupusa atribuire frauduloasă, de către persoane din conducerea spitalului Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, a unor contracte prin care unitatea medicală ar fi achiziţionat echipamente şi produse medicale supraevaluate, dintre care unele nu îndeplineau condiţiile de conformitate, iar altele nici nu erau necesare. Pentru atribuirea contractelor preferenţiale plătite din bani publici, spitalul în cauză ar fi organizat proceduri formale prin care să fie desemnată câştigătoare o anumită firmă. În schimbul acestor demersuri, persoane din conducerea spitalului ar fi primit sume de bani de la reprezentantul legal al firmei respective", se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de DNA.

 Anterior, din această cauză, au mai fost disjunse două dosare penale, în care procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, printre alţii, a fostului şef al Brigăzii de Operaţiuni Speciale Braşov şi a managerului Spitalului de Boli Infecţioase Braşov.

Potrivit DNA, în perioada 10 aprilie - 2 decembrie 2020, inculpatul Lukacs Antal, manager al Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, cu încălcarea prevederilor legale privind achiziţiile publice, ar fi aprobat încheierea, cu omul de afaceri care controla SC Chantel Sante SRL, inculpat în dosar, a mai multor contracte ce aveau ca obiect achiziţionarea de către spitalul respectiv a unor aparate şi produse medicale.

"O contribuţie importantă în aceste demersuri ar fi avut-o şi inculpaţii Balint Eniko şi Barczan Laszlo, referent în cadrul Serviciului Achiziţii Publice, respectiv magazioner în cadrul Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, care ar fi întocmit o parte dintre documente şi ar fi permis omului de afaceri, prin intermediul celor doi angajaţi ai săi (şoferul şi contabilul) accesul la informaţii confidenţiale cuprinse în ofertele depuse de alţi operatori economici. De menţionat este faptul că toate produsele ar fi fost cumpărate la preţuri supraevaluate, în unele cazuri fiind livrate chiar şi produse neconforme, iar în altele achiziţia s-a desfăşurat în condiţiile în care acest lucru nu se impunea raportat la nevoile unităţii spitaliceşti", se arată în rechizitoriu.

În aceeaşi perioadă, Lukacs Antal, în schimbul efectuării cu prioritate a unor plăţi către SC Chantel Sante SRL (deşi unitatea spitalicească nu dispunea la acel moment de fondurile necesare pentru a face acest lucru), i-ar fi cerut omului de afaceri să-şi folosească influenţa pe care acesta ar fi pretins că o are asupra persoanelor din conducerea Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, în scopul obţinerii nivelului de acreditare corespunzător clasei a doua, deşi spitalul îndeplinea doar condiţiile cerute de lege pentru acordarea clasei a treia.

Pentru aceste demersuri, omul de afaceri ar fi promis şi remis celor trei inculpaţi (angajaţi ai Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc) sume de bani şi alte foloase. Astfel, Lukacs Antal ar fi primit suma totală de 30.000 euro, din care 20.000 euro reprezenta o parte din procentajul de 20% (echivalent a 89.000 euro) din valoarea unor contracte evaluate la 2.136.707 lei, promis de omul de afaceri, Balint Eniko şi Barczan Laszlo ar fi primit şi acceptat promisiunea remiterii de bani şi foloase necuvenite, necuantificate până în prezent.

În acest fel, inculpaţii ar fi adus un prejudiciu în dauna spitalului în valoare totală de 2.321.728 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru societatea SC Chantel Sante SRL.

Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc s-a constituit parte civilă în cauză.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Braşov cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofiţerilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.