Forţele de ordine publică vor fi suplimentate cu 25.000 de poliţişti, pompieri, jandarmi şi poliţişti de frontieră în perioada 31 decembrie - 2 ianuarie, în special în zonele aglomerate în noaptea de Revelion, când vor fi organizate 143 de evenimente publice, unde se estimează că vor fi în jur de 300.000 de participanţi, transmite Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pentru prevenirea accidentelor şi fluidizarea traficului, peste 1.700 de poliţişti rutieri vor fi prezenţi zilnic pe principalele artere de circulaţie.

Totodată, peste 5.500 de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi peste 320 de echipaje SMURD şi ambulanţe vor fi pregătite în caz de accidente, mai anunţă MAI.

De asemenea, peste 200 de jandarmi vor acţiona în staţiunile montane, iar 12 aeronave din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI vor fi zilnic disponibile pentru transportul de urgenţă al persoanelor care au nevoie de îngrijiri medicale şi pentru misiuni de sprijin al altor structuri operative.

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne va funcţiona permanent Centrul Naţional de Conducere Integrată pentru monitorizarea oricăror situaţii de risc pentru populaţie şi coordonarea acţiunilor structurilor MAI.

Poliţia Română a confiscat, în ultima săptămână, materiale pirotehnice în valoare totală de aproape 250.000 de lei, în cadrul acţiunii "Foc de artificii” începută încă din luna noiembrie, la nivel naţional, mai spun reprezentanţii MAI.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.