Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“ consideră că cifrele de şcolarizare trimise către inspectorate vor conduce la creşterea abandonului şcolar, existând judeţe care trebuie să reducă până la 35 de clase. ”Ecaterina Andronescu pune lacătul pe mai multe licee din ţară”, susţin sindicaliştii care anunţă proteste în cazul în care situaţia nu va fi reglementată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“ susţine, miercuri, printr-un comunicat de presă, că ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 4057/28.05.2019, privind repartizarea, pe judeţe, a cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, în anul şcolar 2019 -2020, va conduce la creşterea abandonului şcolar.

Potrivit Federaţiei, multe dintre inspectoratele şcolare judeţene sunt în situaţia de a tăia până la 35 de clase de liceu şi de a le transforma în clase de şcoală profesională.

”Prin ordinul emis, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, pune lacătul pe mai multe licee din ţară şi le transformă în şcoli profesionale. Nu spunem că nu suntem de acord cu reformarea sistemului, dar reforma trebuie făcută în urma unei analize în teritoriu, şi nu din biroul ministrului, peste noapte. Riscăm, dacă acest ordin nu se schimbă, să ne trezim cu o creştere a abandonului şcolar. Sunt judeţe precum Dolj, Olt, Sibiu, Brăila, Vâlcea, Timiş, Iaşi, Cluj, Braşov, Teleorman, unde inspectoratele au diminuat deja locurile la liceu, iar acum sunt puse în situaţia de a mai reduce până la 34 de clase. În plus, există riscul ca multe cadre didactice să fie disponibilizate“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedinte FSE „Spiru Haret“.

Potrivit acestuia, actul normativ nu a fost supus dezbaterii în cadrul Comisiei de Dialog Social, care avizează sau nu actele propuse de MEN.

”În condiţiile în care MEN nu va reveni asupra actului normativ, federaţia, în colaborare cu asociaţiile de părinţi şi elevi, va demara acţiuni de protest”, a mai transmis Federaţia.


 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.