Patru birouri de arhitectură renumite la nivel internaţional au prezentat, miercuri seară, la Iaşi, soluţiile pentru un proiect urbanistic în zona centrală a municipiului, în cadrul unui concurs de specialitate iniţiat de compania IULIUS din Iaşi. Câştigătorul concursului va fi anunţat în cursul zilei de joi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Zeci de personalităţi ieşene, între care primarul Mihai Chirica, şeful CJ Iaşi, Costel Alexe, arhitecţi, oameni de cultură, universitari şi antreprenori au participat la Palatul Culturii la expoziţia "Un Iaşi pentru viitor", în care birourile de arhitectură Foster+Partners, MVRDV, UNStudio şi Zaha Hadid Architects şi-au prezentat viziunea privind modul cum ar trebui să arate zona din imediata veninătate a Palatului Culturii.

Studiourile care au creat printre cele mai ambiţioase repere arhitecturale din marile oraşe ale lumii, precum sediul Apple - Apple Park California (Foster+Partners), clădirea cu funcţiuni mixte - Markthal Rotterdam (MVRDV), ansamblul mixed-use Four Frankfurt (UNStudio) şi National Museum of XXI Century Arts din Roma (Zaha Hadid Architects) vor afla soluţia câştigătoare joi, în urma deliberării unui juriu format din istoricul Cătălin Turliuc şi arhitecţii Şerban Ţigănaş, Augustin Ioan, Dragoş Ciolacu, Mihai Corneliu Drişcu şi Matei Bogoescu, specializaţi în aspecte de patrimoniu, urbanism, arhitectură contemporană şi valorificarea spaţiului public.

"Prin acest demers, ne-am propus să privim spre viitor. Am avut alături specialişti din toate domeniile. De la juriul care ne-a ghidat în realizarea acestui concurs, la toţi cei care ne-au ajutat să facem cercetarea de piaţă care a stat la baza temei de proiectare, la cei care ne-au ajutat să scanăm tot centrul oraşului pentru realizarea machetelor arhitecturale pe care le vedeţi expuse astăzi aici, la cei care au gândit împreună cu noi expoziţia şi evenimentele din aceste zile. Zeci de persoane au lucrat alături de noi, la fiecare pas, pentru a ne aduce aici. Le mulţumim tuturor. Şi le mulţumim, mai ales, birourilor de arhitectură care au văzut cu entuziasm importanţa acestui proiect. Şi care au tratat oraşul Iaşi cu pasiune, dedicare şi admiraţie", a afirmat Raluca Munteanu, Director de Dezvoltare IULIUS, compania care a organizat concursul internaţional de arhitectură.

Potrivit unor surse, organizarea acestui concurs şi aducerea la Iaşi a celor patru mari birouri de arhitectură ar fi costat câteva sute de mii de euro.

Biroul de arhitectură Foster+Partners, reprezentat de românii Maximilian şi Daniel Zielinski, Senior Partners, a propus un proiect "care dă înapoi oraşului şi catalizează regenerarea, îmbunătăţind conectivitatea şi bunăstarea".

Maximilian Zielinski a declarat că "ştim locaţia, ne-am plimbat pe sit, pe străzi, cunoaştem acum numele fiecărui monument şi locul acesta a devenit într-un fel acasă în ultimele luni".

"Ne-am implicat foarte mult în acest proiect. Împreună cu fratele meu am lucrat peste tot în lume, am avut proiecte în America, China, Orientul Mijlociu şi de aceea sunt puţin emoţionat. Este prima dată când facem ceva cu adevărat important în ţară", a afirmat Zielinski.

Recunoscut la nivel internaţional prin viziunea îndrăzneaţă, biroul de arhitectură MVRDV a venit cu o soluţie prin care propune "un edificiu nou şi impresionant, care să respecte istoria şi să introducă, totodată, o viziune asupra viitorului oraşului".

"Am vizitat situl pentru a vedea dacă dorim să intrăm în competiţie şi ne-am îndrăgostit într-un minut de istoria, calitatea, oamenii, dealurile Iaşului. Ne-am întors la echipa de design şi ne-am gândit cum poţi evita să construieşti o clădire mare, care să ocupe întregul proiect. Pentru că noi credem într-o lume mai deschisă, mai sociabilă, mai sustenabilă, mai atractivă. Noi, cu întregul entuziasm, sperăm să adăugăm ceva important peisajului urban al Iaşului şi avem cunoştinţele şi pasiunea să facem asta", a declarat Gideon Maasland, Director şi Architect MVRDV.

La rândul lor, arhitecţii UNStudio au conceput pentru Iaşi un proiect care "se doreşte a fi un mediu contemporan, care poate găzdui spaţii rezidenţiale de calitate şi facilităţi publice, fiind, totodată, complet integrat în contextul istoric din împrejurimi".

Arjan Dingsté, Director şi Senior Architect UNStudio, a spus în cadrul vernisajului că este a patra oară când vine în Iaşi şi de fiecare dată descopără câte ceva nou: "Am studiat foarte, foarte mult pentru a realiza un proiect care să respecte monumentele din oraş. Suntem bucuroşi să fim aici şi să putem prezenta proiectul nostru. Am fost foarte entuziasmaţi să lucrăm la acest proiect. Am adus un proiect foarte sustenabil pentru oraş, dar şi pentru generaţiile viitoare, şi suntem foarte onoraţi să facem parte din acest demers".

Recunoscută la nivel internaţional pentru lucrări dinamice, compania Zaha Hadid Architects a prezentat publicului ieşean o soluţie care îşi propune să atingă patru obiective: crearea unui nou pol urban între patrimoniu şi inovaţie, amplificarea conectivităţii pietonale prin domeniul public, proiectarea unui mediu verde şi sustenabil, respectiv asigurarea unei dezvoltări de succes, de cea mai înaltă calitate.

Maurizio Meossi, Associate Director la Zaha Hadid Architects, a spus că "a intrat în această competiţie cu foarte multă pasiune".

"Nu este un simplu proiect, iar când lucrurile nu sunt uşor de rezolvat, ele devin şi mai incitante. Aşadar, felul în care noi am încercat să rezolvăm această provocare a fost să ne uităm la ea ca la un masterplan, care conectează două zone ale oraşului, acum separate. Dar aici avem şi o conexiune metaforică dintre partea istorică a oraşului cu oraşul viitorului", a explicat Maurizio Meossi.

Cele patru soluţii pot fi văzute de ieşeni în cadrul expoziţiei de arhitectură "Un Iaşi pentru viitor", găzduită în Holul Central al Palatului Culturii din Iaşi, în perioada 30 iunie – 14 iulie, programul fiind de marţi până duminică, în intervalul 10.00 – 17.00.

În cursul zilei de joi, 30 iunie, va avea loc conferinţa "Cities of the Future", în cadrul căreia arhitecţii îşi vor argumenta soluţiile gândite pentru zona centrală a Iaşiului şi vor discuta despre cum vor arăta oraşele viitorului. Câştigătorul competiţiei de arhitectură va fi anunţat joi la finalul conferinţei "Cities of the Future".

Evenimentul este organizat în parteneriat cu New Iaşi Architecture (NIA), club de dezbatere şi informare asupra spaţiului construit din Iaşi, şi SHARE Architects, consilier în pregătirea concursului internaţional de arhitectură şi selecţia birourilor invitate.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.