Dr. Guenady Vatachi afirmă că Agenţia Naţională de Transplant şi Ministerul Sănătăţii intenţionează să modifice procedura prin care o persoană se poate înscrie ca donator de organe

Dr. Guenady Vatachi afirmă că Agenţia Naţională de Transplant şi Ministerul Sănătăţii intenţionează să modifice procedura prin care o persoană se poate înscrie ca donator de organe

Agenţia Naţională de Transplant intenţionează să modifice procedura prin care o persoană se poate înscrie ca donator de organe, anunţă directorul agenţiei, dr. Guenady Vatachi. În prezent, în România persoanele care doresc să devină donatori de organe în situaţia în care ajung în moarte cerebrală trebuie să aibă o declaraţie dată în faţa notarului, în timp ce în alte state este suficient ca aceia care doresc să devină donatori să se înscrie pe o platformă online.

Dr. Guenady Vatachi, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, a explicat, miercuri seară, la Medika TV, cum poate deveni o persoană donator de organe.
"E relativ simplu. Trebuie mers până la notar, trebuie completată o declaraţie care este gratuită şi acesta, mai departe, ştie ce are de făcut. Este o procedură care este cunoscută de către toţi notarii, cel puţin aşa am fost asigurat de către ei", a declarat dr. Guenady Vatachi.
El a afirmat că Agenţia Naţională de Transplant, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, intenţionează să simplifice procedura prin care o persoană se poate înscrie ca donator de organe în situaţia în care ajunge în moarte cerebrală.
"Cred că suntem ultima ţară care procedează astfel şi trebuie să vă spun că intenţionăm să schimbăm acest lucru. (...) E nevoie de o platformă sigură din punct de vedere cibernetic în care te poţi înscrie oricând, la orice oră, din orice calculator, cel puţin aşa fac alte state. Atunci când cineva vrea să îşi exprime acordul să nu îl pedepsim să îl trimitem la notar, ci să acceseze acel site şi să îşi poată exprima dorinţa", a susţinut Guenady Vatachi.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră