Directorul administrativ al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi, Daniela Druguş, şi-a anunţat, luni, demisia din funcţie, după ce a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru comiterea unor fapte de corupţie. Ea a calificat decizia instanţei ca fiind ”nedreaptă şi bizară”, susţinând, totodată, că dovezile pe care le-a adus în apărarea sa au fost ignorate. Un alt director din universitate, condamndat în acelaşi dosar, a cerut suspendarea contractului de muncă pentru şase luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Daniela Druguş, director administrativ al UMF Iaşi şi-a anunţat, luni, demisia din funcţie, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, Tribunalul Suceava a decis condamnarea ei la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu şi luare de mită.

”Consider hotărârea judecătoarei Mihaela Bivol profund nedreaptă şi cel puţin bizară. Este o decizie care şterge cu buretele multiplele dovezi ale nevinovăţiei mele, pe care le-am adus de-a lungul celor doi ani şi jumătate cât a durat procesul. Acceptarea ad litteram a rechizitoriului scris de un procuror cu grave şi documentate probleme de integritate şi ignorarea dovezilor evidente pe care le-am adus în apărarea mea nu face parte din normalitatea unui stat de drept. Aştept cu interes motivarea instanţei, pe care o voi ataca în apel, fiind categoric decisă să mă apăr până la momentul hotărârii definitive”, afirmă Daniela Druguş, într-un comunicat de presă.

Druguş a precizat că a decis să înainteze conducerii UMF Iaşi demisia sa din funcţia de director administrativ al Universităţii.

Ea va rămâne conferenţiar doctor la disciplina Economie Medicală, în cadrul UMF Iaşi.

La rândul său, Adrian Ciureanu, director în cadrul UMF Iaşi, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în acelaşi dosar a solicitat conducerii universtăţii suspendarea sa din funcţie pe o perioadă de şase luni.

Tot în aceaşi dosar a mai fost condamnat şi fostul rector al UMF Iaşi Vasile Astărăstoae, el primind doi ani de închisoare cu suspendare.

Totodată, instanţa suceveană i-a interzis lui Astărăstoae să ocupe vreo publică timp de zece ani.

Dosarul judecat la Tribunalul Suceava a vizat modul în care UMF Iaşi a organizat o licitaţie privind achiziţionarea unei platforme de e-learning, în cadrul unui proiect cofinanţat din bani europeni.

Procurorii DNA au susţinut că mai mulţi şefi din cadrul UMF Iaşi ar fi trucat respectiva licitaţie, iar unii dintre aceştia ar fi primit mită.

Potrivit anchetatorilor, prejudiciul adus statului român, UMF Iaşi, dar şi Uniunii Europene se ridică la suma de 6.126.481 de lei.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.