Directorul executiv al Asociaţiei Crescătorilor de Vaci “HolsteinRo”, Ionuţ Lupu, a afirmat că fermierii vând litrul de lapte între 2,1-2,5 lei, în timp ce în supermarket preţul litrului de lapte variază între 6,9 şi 9,5 lei. El a precizat că în România laptele este cu 30% mai scump la raft decât în Europa Centrală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ionuţ Lupu a explicat, joi, la Prima News, cât costă preţul unui litru de lapte la fermieri. 
 
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie
“Fermierii vin după anul 2022 când seceta şi războiul din Ucraina au generat costuri foarte mari la nivel de producţie. Dacă anul trecut vorbeam de 3,2-3,4 lei pe litrul de lapte, ăsta era preţul de vânzare, la doar şase săptămâni, adică acum suntem nevoiţi să vindem litrul de lapte la 2,1- 2,4, 2,5 lei în cele mai bune cazuri, cu ameninţarea că preţul se va duce în 1,7-1,9 lei la poarta fermei. De aici încep o serie de discuţii cum reuşim noi, în condiţiile în care producem litrul de lapte între 2,5-2,9 lei, să supravieţuim pentru o perioadă, nu se ştie cum. După Postul Paştelui nu ştim dacă cu siguranţă consumul va reveni”, a afirmat Ionuţ Lupu.
 
El a făcut o comparaţie cu ceea ce se întâmplă în Europa Centrală. 
 
“Un alt aspect extrem de important este faptul că, dacă am face o comparaţie între ceea ce se întâmplă între Europa Centrală şi Europa de Est, acolo unde la raft un litru de lapte este aproximativ 1,2-1,25 euro, ceea ce înseamnă 6-6,2 lei pe litrul de lapte, vedem că la noi în supermarketuri preţul laptelui variază între 6,9, dar cel mai mare volum de lapte se află în jur de 8,7-9,5 lei. Vorbim de 30% lapte mai ieftin în Europa de Vest şi vorbim de 30% costuri mai mari pe care le avem în momentul de faţă, dar pe care supermarketul şi procesatorii pe filieră nu vor să le acopere, ceea ce va duce inevitabil la falimentul fermierilor români. E o problemă doar de timp”, a mai explicat directorul executiv al Asociaţiei Crescătorilor de Vaci “HolsteinRo”.
 
Întrebat de unde apare această diferenţă de preţ, Ionuţ Lupu a răspuns: “Lăcomia supermarketurilor, în momentul de faţă, este la un nivel cu mult mai mare decât ne putem închipui. Atât timp cât nu există disponibilitate nici măcar de a transparentiza o serie de costuri şi de marje pe care supermarketurile le au în momentul de faţă, noi, fermierii, am pus de fiecare dată pe tavă cu toată deschiderea tot ceea ce se întâmplă în fermele noastre, de la costuri, de la probleme. Toţi ştiu în permanenţă ceea ce se întâmplă cu laptele materie primă. Noi în permanenţă ne dezbrăcăm de toate informaţiile, pe când de partea cealaltă există rigiditate şi există avocaţi care vor trage de fiecare dată câte un oblon. E o lipsă totală de transparenţă şi o lipsă totală de respect faţă de consumator atât timp cât în România este un lapte cu 30% mai scump la raft decât un lapte plătit de un consumator spaniol, atunci lucrurile sunt foarte clare, în condiţiile în care noi producem un lapte sub costurile de producţie şi un lapte care este în momentul de faţă sub media europeană”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.