Deputaţii au adoptat, decizional o propunere legislativă care elimină tarifului datorat la Fondul de ameliorare a fondului funciar pentru introducerea în intravilanul unităţilor administrativ-teritoriale a terenurilor agricole situate în extravilan. Legea merge la promulgare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul de lege modifică legea fondului funciar nr. 18/1991, în sensul eliminării tarifului datorat la Fondul de ameliorare a fondului funciar, calculat conform anexei nr. 1 din acelaşi act normativ, pentru introducerea în intravilanul unităţilor administrativteritoriale a terenurilor agricole situate în extravilan.

Prin excepţie, nu se plăteşte pentru introducerea în intravilanul unităţilor administrativ-teritoriale: „a) a terenurilor agricole din extravilan pentru realizarea obiectivelor de interes public, finanţate de la bugetul de stat sau bugetul local, ai căror beneficiari sunt autorităţile şi instituţiile administraţiei publice, prin Planul urbanistic zonal/Planul urbanistic general sau în procedura de avizare pentru aprobarea acestor planuri care conţin terenuri agricole din extravilan”, arată proiectul de lege.

În forma în vigoarea punctul a) prevede: „a terenurilor agricole din extravilan pentru realizarea obiectivelor de interes public, finanţate de la bugetul de stat sau bugetul local, ai căror beneficiari sunt autorităţile şi instituţiile administraţiei publice, prin Planul urbanistic zonal/Planul urbanistic general”.

Conform Anexei 1 din Legea fondului funciar, „tariful datorat pentru scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol a terenurilor aflate în extravilan, precum şi pentru introducerea terenurilor agricole în intravilan este următorul: pentru terenul agricol din clasa 1 este 4 lei/m², terenul agricol din clasa a 2-a este 3,50 lei/m², terenul agricol din clasa a 3-a este 3 lei/m², terenul agricol din clasa a 4-a este 2,50 lei/m² şi cel din clasa a 5-a este de 2 lei/m².

„Tariful datorat pentru scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol a terenurilor aflate în extravilan, precum şi pentru introducerea terenurilor agricole în intravilan se calculează înmulţind suprafaţa exprimată în metri pătraţi a terenului solicitat pentru a fi scos din circuitul agricol cu valoarea din tabel”, mai arată legea fondului funciar 18/1991.

De asemenea, conform legii fondului funciar, valoarea acestui tarif se indexează anual cu coeficientul de inflaţie şi este aprobată prin ordin al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Pe 4 decembrie 2023, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei a fost unul decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.