Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă precizează, în urma unor informaţii apărute în spaţiul public potrivit cărora Ministerul Sănătăţii şi cel de Interne funcţionează în clădiri care nu au autorizaţie de securitate la incendiu, că aceste clădiri nu se supun autorizării de securitate la incendiu, drept pentru care obligaţia de obţinere a acestui act nu există.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Date fiind  afirmaţiile făcute recent în spaţiul public, conform cărora clădirea în care îşi desfăşoară activitatea reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, dar şi ai Ministerul de Interne, DSU, IGSU nu este autorizată din punct de vedere al securităţii la incendiu, pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm următoarele: În ceea ce priveşte afirmaţia «Deci chiar cei care dau autorizare stau într-o clădire care nu este autorizată», prevederile art. 49, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 307 din 2006 privind apărarea împotriva incendiilor, limitează exercitarea rolului de autoritate al IGSU/ISU la unităţile structurilor de apărare şi securitate naţională. Prevederea este transpusă în HGR nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării/autorizării privind securitatea la incendiu, act normativ care la art. 2, alin. (1) exceptează construcţiile aparţinând MApN, MAI, ANP, ANRSPS, SRI, SIE, STS, SPP de la obligaţia obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu. Tot HGR 571, la art. 2, alin. (2), stabileşte că activităţile privind securitatea la incendiu să se realizeze de către respectivele instituţii”, se arată într-o postare de duminică a DSU, pe pagina de Facebook.
 
DSU precizează că Ministerul Sănătăţii funcţionează într-un corp conex al Ministerului de Interne, o clădire istorică.
 
”Mai mult de atât, sediul Ministerului Sănătăţii se află intr-un corp conex al MAI, o clădire istorică, care nu a suferit modificări sau schimbări de destinaţie, fapt pentru care, conform legii aflate în vigoare, nu se supune autorizării de securitate la incendiu”, afirmă reprezentanţii DSU.
 
Concluzionând, DSU arată că nu poate intra în discuţie problema funcţionării fără autorizaţie a celor două instituţii.
 
”Succint, ca o notă definitorie la cele prezentate, reiterăm că nu poate intra în discuţie problematica funcţionării fără autorizaţie a instituţiilor amintite anterior, din motivul conform căruia obligaţia de obţinere a acestui act de autoritate NU există”, precizează DSU.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.