Cursurile vor fi suspendate în Capitală vineri de la ora 12 şi luni, de dimineaţă până la prânz, pentru pregătirea claselor în vederea alegerilor parlamentare şi după scrutinul din 11 decembrie, în 300 de unităţi de învăţământ, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În Capitală sunt 119 unităţi de învăţământ în care procesul didactic se desfăşoară normal atât vineri, cât şi luni. Cursurile vor fi suspendate parţial, adică, vineri, după ora 12 şi luni până la ora 10.00 în anumite şcoli şi ora 12.00 în altele, în aproximativ 300 de unităţi de învăţământ din Bucureşti, respectiv şcoli şi grădiniţe", a explicat profesorul Marian Banu.

Potrivit datelor transmise de unităţile de învăţământ, vineri, cursurile se desfăşoară normal în 210 unităţi de învăţământ.

"Vineri, în jumătate din cele 420 de unităţi de învăţământ, respectiv 210, cursurile se desfăşoară normal, în celelalte şcoli orele se vor opri după 12.00 , când va începe pregătirea claselor sau a sălilor de sport pentru scrutinul de duminică. Luni, situaţia este puţin diferită, şi anume, în unele şcoli cursurile vor fi reluate la ora 10.00, iar în altele la ora 12.00. Vorbim cam de aproximativ 200 de unităţi de învăţământ în care cursurile vor începe mai târziu decât programul obişnuit", a mai spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.