ANUL NADIA - Links Associates este agenţia aleasă pentru comunicarea evenimentului care celebrează revenirea Nadiei Comăneci în oraşul natal

ANUL NADIA - Links Associates este agenţia aleasă pentru comunicarea evenimentului care celebrează revenirea Nadiei Comăneci în oraşul natal

La 50 de ani de la Olimpiada de la Montreal, Nadia Comăneci va fi sărbătorită, în perioada 28 - 31 mai 2026, la Oneşti, oraşul în care s-a născut, printr-o serie de evenimente de amploare internaţională.

Implicarea în comunicarea evenimentelor dedicate Nadiei Comăneci reprezintă pentru Links Associates atât o responsabilitate profesională majoră, cât şi oportunitatea de a contribui la un proiect cu valoare simbolică excepţională pentru sportul românesc şi imaginea României.

Între 28 - 31 mai 2026, municipiul Oneşti va deveni scena unei ample serii de manifestări organizate în onoarea Nadiei Comăneci, la împlinirea a 50 de ani de la momentul istoric în care gimnasta română a obţinut primul „10 Perfect” din istoria Jocurilor Olimpice. Evenimentele reunite sub conceptul „Anul Nadia – Omagiul Perfecţiunii” vor aduce la Oneşti mari personalităţi ale sportului românesc şi internaţional, campioni olimpici şi mondiali, oficiali, reprezentanţi ai autorităţilor, invitaţi din zona culturală şi media, precum şi generaţii de tineri sportivi inspiraţi de performanţa care a schimbat istoria gimnasticii mondiale.

„Pentru o agenţie de comunicare şi în special pentru mine, o persoană contemporană cu Nadia în Oneşti, coordonarea imaginii unui astfel de eveniment dedicat Nadiei înseamnă rememorarea unui vis şi construirea unui moment istoric pentru oraş. Au trecut 50 de ani de când şi eu făceam gimnastică, de când eram prietenă cu fetele din echipa de aur, de când oraşul nostru era punctul de atracţie al turiştilor care veneau pentru prima dată într-o ţară comunistă şi treceau prin Oneşti să vadă cum este posibil să atingi perfecţiunea când te antrenezi în condiţii modeste. Pentru un 10 perfect am dorit să ne aducem şi noi contribuţia la strângerea de fonduri pentru susţinerea acestui eveniment, la comunicarea legendei pentru publicul larg, ceea ce impune mai mult decât rigoare şi coordonare cu toţi cei implicaţi în proiect. Aş spune că cere pasiune şi ataşament. Pentru că vorbim despre Nadia, un simbol al excelenţei, şi despre o celebrare care depăşeşte graniţele sportului, reunind comunităţi, instituţii şi oameni care cred în valoarea performanţei autentice”, a declarat Corina Vinţan, fondator şi director general Links Associates.

Evenimentele sunt organizate de CSM Oneşti, cu sprijinul instituţiilor sportive şi al autorităţilor locale şi naţionale: Agenţia Naţională pentru Sport, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Consiliul Judeţean Bacău, Primăria Municipiului Oneşti, Fundaţia Nadia Comăneci, TVR.

Partenerii şi sponsorii evenimentului sunt: Super Foundation, OMV Petrom, Asociatia Dedeman, Farmacia Dona, Banca Transilvania, Renovatio, Roserv Green Energy, Ţiriac Auto, Yokko, Invictus România, Fundatia Forgym, Salon Alexander, Dharma Center, Romanian Security Systems, Perla Harghitei, Money Gold, Pauza de fructe, EM Scientific Skincare, Domeniile Sâmbureşti, Bru Roastery, Peak Sportlife, Constantime, Rotary Club Oneşti, Desteptarea, Croco, Gardenia, Complex Panoramic, B2B Synergy, Edenia, Energoprest,  The Hub şi Kaufland.

Programul oficial al zilei de 31 mai include competiţii sportive, expoziţii, ceremonii speciale şi o gală dedicată marilor campioane ale României. La Sala Polivalentă „Nadia Comăneci” vor avea loc:

  • vernisajul expoziţiei „Montreal… şi dincolo de timp…”;
  • finala pe aparate a Concursului Internaţional de Gimnastică „Nadia Comăneci – Perfect 10”;
  • ceremonii de premiere şi momente artistice;
  • conferinţa de presă susţinută de Nadia Comăneci.
viewscnt
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.
Recomandările editorilor
Ultima oră