Autorităţile din judeţul Prahova au început construirea unui pasaj peste Drumul Naţional 1, la una dintre ieşirile din oraşul Băicoi către municipiul Ploieşti. Durata lucrărilor este estimată la doi ani, iar fondurile pentru realizarea pasajului sunt asigurate prin Programul Naţional Anghel Saligny.
Anunţul privind realizarea pasajului la intersecţia dintre DN 1 cu Drumul Judeţean 215 a fost făcut pe reţelele de socializare de către primarul oraşului Băicoi, Marius Constantin.
"Construcţia pasajului rutier suprateran peste DN 1 a fost demarată. Lucrarea a început prin descărcarea arheologică a tumului existent în zona de construire a obiectivului, realizată de specialiştii Muzeului de arheologie Ploieşti. În prima etapă a exploatării movilei a fost găsit un mormânt care se pare că are o vechime de aproximativ 5000 de ani.La finalizarea descărcării arheologice vom face solicitare să primim osemintele găsite în acest tumul şi să le expunem în viitorul muzeu al oraşului", a anunţat edilul.
Marius Constantin subliniază că realizarea "va da linişte şi siguranţă conducătorilor auto care doresc să iasă din Băicoi în DN 1 către Ploieşti".
În prezent, şoferii care vor să iasă din acest oraş către Ploieşti şi Bucureşti, prin DN 1, trebuie să dea prioritate autovehiculelor care circulă pe drumul naţional, care în acea zonă are patru benzi de circulaţie şi care, în mod obişnuit, este foarte aglomerat.
O primă autorizaţie de construire pentru acest pasaj a fost emisă în iulie 2023, fiind prelungită în iulie 2025. Lucrările sunt prevăzute a dura doi ani.
Un pasaj similar a fost construit, în urmă cu mai mulţi ani, la una dintre ieşirile din municipiul Câmpina către Ploieşti şi Bucureşti, numărul evenimentelor rutiere în acea zonă scăzând considerabil după darea în folosinţă a acestuia.




























