Un avion Airbus A350-900 al companiei chineze Cathay Pacific a trecut prin turbulenţe puternice în timp ce zbura de la Brisbane (Australia) la Hong Kong. Telefoane, băuturi şi tăvi cu mâncare au fost aruncate cu putere spre tavan, iar zece persoane au fost rănite, scrie Le Figaro citând publicaţia de specialitate Air Journal.
Incidentul, care s-a petrecut săptămâna trecută, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a avut loc cu aproximativ două ore înainte de aterizare. Patru pasageri şi şase membri ai echipajului au fost răniţi. Opt persoane au fost transportate la spital cu răni uşoare şi zgârieturi.
Zborul, care decolase de la Brisbane vineri seara, cu 240 de persoane la bord, s-a confruntat cu turbulenţele chiar în timpul serviciului de mic dejun la clasa economic.
Pasagerii au descris în special o senzaţie de „cădere liberă”, scurtă, dar foarte bruscă. Telefoane, băuturi şi tăvi cu mâncare au fost aruncate cu putere spre tavan. „Oamenii ţipau, unii plângeau, era mâncare peste tot, a fost foarte înfricoşător”, a declarat pentru South China Morning Post unul dintre pasagerii avionului.
Unele persoane nu erau cu centura de siguranţă pusă în momentul turbulenţelor.
Cathay Pacific flight CX156 (Airbus A350-900, registration B-LRV) from Brisbane (BNE) to Hong Kong (HKG) that got absolutely wrecked by turbulence yesterday.... 10 people hurt (6 crew, 4 pax), 8 in hospital. It hit right as they were serving meals. Clear air turbulence is sneaky… pic.twitter.com/wH5kQHVDQr
— Fahad Naim (@Fahadnaimb) May 24, 2026
Comandantul de bord s-a adresat apoi pasagerilor, explicând că aeronava a fost lovită de un fenomen meteorologic neaşteptat. Nu s-a detectat nicio anomalie tehnică.
Într-un comunicat, un purtător de cuvânt al Cathay Pacific a precizat că această companie continuă să „acorde sprijin pasagerilor şi angajaţilor afectaţi” şi cooperează cu autorităţile din Hong Kong, în condiţiile în care a fost deschisă o anchetă pentru a afla circumstanţele exacte ale evenimentului.
„Suntem în curs de a aduna mai multe informaţii pentru a înţelege mai bine circumstanţele şi nu ar fi potrivit să tragem concluzii premature în acest moment”, a declarat Cathay Pacific pentru South China Morning Post. „Siguranţa clienţilor şi a echipajului nostru ghidează fiecare dintre deciziile noastre”, dă asigurări compania.




























