Construcţia noului Spital de Urgenţă "Sfântul Vasile cel Mare” din Sectorul 1 ar putea începe la sfârşitul anului viitor, urmând ca lucrările să dureze aproximativ patru ani. Unitatea medicală va avea peste 1.000 de paturi, 60 de linii de gardă, 37 de săli de operaţii, heliport, spaţii de cazare pentru medici şi va cuprinde toate specialităţile, urmând ca Spitalul Floreasca, Centrul de Arşi şi secţia de pediatrie de la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului să fie relocate în acest nou spital. Investiţia de aproximativ 300 de milioane de euro va fi suportată în totalitate de Primăria Sectorului 1, susţine susţine primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit primarului Dan Tudorache, a fost finalizat studiul de pre-fezabilitate şi au fost începute demersurile pentru Planul Urbanistic Zonal, care va fi supus votului consilierilor generali în şedinţa din luna mai. Lucrările de construcţie ar urma să înceapă în octombrie 2019, cu termen de finalizare mai 2023.

Spitalul de Urgenţă "Sf. Vasile cel Mare” va fi construit pe Şoseaua Bucureşti-Târgovişte nr. 10, pe o suprafaţă de aproximativ 7,2 hectare.

În noua unitate medicală vor fi relocate paturile şi cadrele medicale din Spitalul Floreasca, Spitalul de Arşi şi secţia de pediatrie de la Institutul Mama şi Copilul.

"Există, într-adevăr, un plan naţional de paturi. La nivelul celor opt regiuni de dezvoltare există un masterplan care va genera numărul de paturi care vor trebui reduse pe fiecare tip de specialitate medicală. (...) Referitor la personal, vor fi făcute relocări şi vom face această relocare concomitent cu analizarea normativelor având în vedere numărul de paturi, de cabinete. Categoric va fi un număr mai mare de personal decât cel existent în cele trei locaţii”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Primăria Sectorului 1.

Potrivit ministrului, este vorba despre relocarea a 731 de paturi de la Spitalul Floreasca, 60 de paturi de la Spitalul de Arşi şi 185 de paturi de la secţia de pediatrie a Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a precizat că spitalele care vor fi relocate în noua unitate medicală îşi vor păstra, cel mai probabil, destinaţia medicală, însă până la construcţia noului spital vor mai fi făcute investiţii la cele trei spitale dacă va fi necesar, pentru reparaţii sau aparatură medicală. Aparatura medicală nu va fi, însă, relocată în noul spital, ci la alte unităţi din ţară dacă aceasta nu este uzată.

"La nivelul Ministerului Sănătăţii, pentru construcţia acestui spital, s-a constituit un grup de lucru. Tot grupul de lucru va lua deciziile viitoare, dar cred că îşi vor păstra destinaţia medicală (clădirile spitalelor de Arşi, Floreasca şi Pediatria de la Mama şi Copilul, n.r.) după ce vor fi adaptate la ceea ce vom dori să facem în continuare”, a spus Sorina Pintea.

De asemenea, toată investiţia de aproximativ 300 de milioane de euro pentru noul spital, atât lucrări de construcţie, cât şi dotarea cu aparatură medicală, va fi suportată de Primăria Sectorului 1.

"După calculele noastre, va fi în jur de 300 de milioane de euro. Poate să depăşească. Noi aşa m stabilit, undeva la 300 de milioane de euro. Noi sperăm ca în patru-cini ani să se termine cu totul, când îl predăm, îl predăm la cheie Ministerului Sănătăţii”, a declarat primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Spitalul va avea 1.015 paturi, un bloc operator cu 37 de săli de operaţie, 60 de linii de gardă, ambulator integrat, radiologie/imagistică, laboratoare, farmacie, secţie de ginecologie-obstretică, maternitate, două unităţi de sterilizare, medicină nucleară, secţie de recuperare post traumă, chirurgie, centru pentru arşi, toxicologie clinică, ATI, pediatrie, neurologie, cardiologie, ortopedie, precum şi spitalizare de zi, cu 50 de paturi. De asemenea, spitalul va fi dotat inclusiv cu parcare supraterană, o bază aeromedicală cu două heliporturi şi o bază pentru ambulanţe.

Referitor la acces, Tudorache a spus că întreaga zonă va fi sistematiză, iar Metrorex va face acces la metrou chiar în faţa spitalului, pe lângă staţia Străuleşti existentă deja foarte aproape de zona în care va fi construit spitalul.

De construirea noului Spital de Urgenţă se vorbeşte încă din 2016, de la semnarea protocolului de colaborare între Primăria Sectorului 1 şi Ministerul Sănătăţii, atunci condus de Vlad Voiculescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.