Israelienii sunt aşteptaţi la urne marţi pentru cele mai importante alegeri din ultimii ani

Când israelienii se vor prezenta la urne marţi, se vor confrunta cu o întrebare familiară: ar trebui ca Benjamin Netanyahu, cel mai longeviv prim-ministru al ţării, să rămână la putere? - scrie CNN.

CITEȘTE ȘI BBC: Atât Israelul, cât şi SUA au alegeri. Consecinţele vor fi la nivel global

Aproape toate alegerile recente au reprezentat un referendum în legătură cu Netanyahu. De data aceasta, mulţi israelieni spun că scrutinul are consecinţe mai importante ca niciodată: nu este vorba doar despre cine va conduce ţara, ci şi despre direcţia în care se îndreaptă aceasta.

Este primul scrutin naţional de la atacul condus de Hamas în 7 octombrie 2023, cel mai grav eşec de securitate din istoria Israelului, şi de la războaiele care au urmat în Gaza, Liban şi Iran şi care au mobilizat o mare parte a ţării adâncind ulterior izolarea internaţională a Israelului.

Pentru mulţi alegători, aceasta este prima ocazie de a-şi exprima părerea cu privire la conducerea responsabilă pentru eşecurile din 7 octombrie, de a decide cine ar trebui să conducă ţara în contextul conflictului şi cine ar trebui să poarte povara prelungirii serviciului militar.

Guvernul lui Netanyahu, care îşi încheie mandatul - primul din ultimele decenii care a dus la bun sfârşit un mandat complet de patru ani -, s-a bazat pe parteneri de extremă dreaptă şi ultraortodocşi, care au împins Israelul într-o direcţie mai naţionalistă şi mai religioasă ca niciodată. 

Netanyahu, la rândul său, a devenit primul prim-ministru israelian în exerciţiu judecat pentru acuzaţii de corupţie, în timp ce guvernul său a urmărit o reformă judiciară menită să slăbească Curtea Supremă şi alte mecanisme de control asupra puterii. Efortul de reformă a stârnit proteste masive în 2023.

MIZA ALEGERILOR DE MARŢI

Miza alegerilor de marţi este dacă Israelul va continua să se îndrepte în direcţia naţionalistă, conservatoare şi religioasă sau dacă îşi va schimba cursul.

Răspunsul s-ar putea să nu fie clar timp de câteva săptămâni, din cauza modului în care sunt formate coaliţiile israeliene.

Sondajele sugerează că nici blocul lui Netanyahu, nici opoziţia nu au şanse să obţină majoritatea, ceea ce înseamnă că votul ar putea declanşa următoarea criză politică a Israelului în loc să o rezolve.

Israelienii votează liste de partid, nu candidaţi individuali. Într-o societate divizată de naţionalitate, religie, etnie şi ideologie, acest lucru duce la o competiţie aglomerată. Zeci de liste se înregistrează la fiecare ciclu electoral, dar numai cele care depăşesc pragul electoral de 3,25% câştigă locuri şi intră în Knesset, parlamentul israelian, care are 120 de locuri.

Luni, intraseră în cursă 36 de partide.

Sondajele sugerează că între 11 şi 13 partide vor depăşi pragul electoral. Locurile sunt alocate printr-un sistem de reprezentare proporţională.

Cele mai mari două partide sunt Likud, de dreapta, condus de Netanyahu, şi Yashar, un nou partid de centru condus de Gadi Eisenkot, un fost şef al Statului Major al Armatei care s-a impus ca principalul său adversar.

Cel mai recent sondaj de opinie realizat de Canal 12 îl plasează pe Eisenkot pe primul loc, cu 23 de locuri, înaintea partidului Likud, cu 21, deşi alte instituţii de sondare prezintă rezultate diferite. Canal 14, favorabil lui Netanyahu, estimează că Likud va obţine 30 de locuri, iar Eisenkot aproximativ 20.

În confruntările directe privind cine este mai potrivit pentru funcţia de prim-ministru, Eisenkot l-a devansat pe Netanyahu cu o marjă constantă.

CITEȘTE ȘI Gadi Eisenkot, rivalul lui Benjamin Netanyahu în alegerile parlamentare de la 27 octombrie, îl acuză că-şi privilegiază propria supravieţuire politică în detrimentul securităţii Israelului. Partidul său Yashar, creditat pe primul loc

CITEȘTE ȘI Eisenkot pledează în favoarea unităţii israelienilor înaintea alegerilor, Netanyahu agită ameninţarea iraniană

ADEVĂRATA LUPTĂ

Însă a ieşi în frunte ca cel mai mare partid nu este suficient pentru a câştiga. Un prim-ministru are nevoie de 61 de locuri pentru a forma un guvern şi niciun partid nu a obţinut vreodată această majoritate de unul singur. Aşadar, noaptea alegerilor nu decide, de obicei, prea multe. Adevărata luptă o reprezintă calculele de coaliţie care urmează, care pot dura zile, săptămâni şi chiar luni.

Majoritatea sondajelor estimează că blocul lui Netanyahu, format din Likud, două partide de extremă dreapta conduse de Bezalel Smotrich şi Itamar Ben-Gvir, precum şi două partide ultraortodoxe vor obţine între 49 şi 55 de locuri, deci sub majoritatea de 61 de locuri.

Opoziţia, care pare puternică pe hârtie, este profund fragmentată: Eisenkot are la dreapta partide conduse de fostul prim-ministru Naftali Bennett şi de fostul ministru al apărării Avigdor Liberman, iar la stânga Partidul Democraţilor condus de Yair Golan. Bennett şi Liberman nu l-au susţinut pe Eisenkot şi amândoi au propriile aspiraţii la funcţia de prim-ministru.

Conform sondajelor de opinie, orice guvern alternativ ar avea probabil nevoie de sprijinul sau de abţinerea partidelor arabe, or mai mulţi lideri ai opoziţiei au exclus orice formă de cooperare.

În condiţiile în care nicio tabără nu deţine o majoritate clară, un blocaj, un guvern minoritar, un guvern de uniune naţională sau alte alegeri sunt, toate, rezultate plauzibile.

CE AR PUTEA INFLUENŢA REZULTATUL?

Întrucât niciunul dintre blocuri nu pare să câştige cu uşurinţă, rezultatul ar putea depinde de marjele de vot: care dintre partidele mici vor depăşi pragul electoral de 3,25% şi câte voturi vor primi partidele care nu îl ating, ceea ce le-ar face, practic, să dispară.

Rata de participare la vot contează, deoarece câteva mii de voturi pot determina dacă un partid dispare complet sau intră în parlament, şi chiar devine factorul decisiv care sparge impasul dintre blocuri şi remodelează harta politică.

Rata de participare a alegătorilor arabi ar putea fi, astfel, decisivă. Cetăţenii palestinieni din Israel - care reprezintă aproximativ 20% din populaţia israeliană - au votat, în mod tradiţional, la rate mai mici decât media naţională. La alegerile din 2022, rata de participare a arabilor a fost de 53,2%, în timp ce rata generală de participare a fost de 70,6%. De data aceasta, institutele de sondare se aşteaptă ca aceasta să depăşească 60%. Acest lucru ar ridica pragul electoral şi ar face mai dificilă supravieţuirea partidelor mici.

Coaliţia lui Netanyahu include mai multe partide mici aflate în potenţial pericol, printre care „Sionismul Religios” al lui Smotrich şi un nou partid de dreapta condus de Ofer Winter, un proeminent general în rezervă.

În timp ce majoritatea partidelor de opoziţie se află în siguranţă peste pragul electoral, un alt partid mic, nou şi neafiliat, care combină o agendă legată de rezervişti cu una economică, se situează în sondaje aproape de pragul de 3,25%.

Un alt factor care atrage atenţia îl reprezintă israelienii care locuiesc în străinătate. Israelul nu permite votul din străinătate, cu excepţia personalului diplomatic, iar datele oficiale sugerează că peste 11% din cei 7,3 milioane de alegători cu drept de vot, adică aproximativ 810.000 de persoane, locuiesc în afara ţării. Mii de persoane intenţionează să zboare în Israel pentru a vota personal, un număr care ar putea avea un impact asupra alegerilor.

CE CONTEAZĂ PENTRU ISRAELIENI LA VOT?

Într-o ţară care a trecut prin ani de război, securitatea şi responsabilitatea sunt forţe electorale puternice. Însă sondajele de opinie sugerează că şi costul vieţii reprezintă o preocupare majoră pentru mulţi alegători - în special pentru cei mai tineri.

Conform celui mai recent sondaj realizat de Canal 12, o proporţie de 21% dintre israelieni consideră economia şi costul vieţii drept prioritatea lor principală în alegerile viitoare - înaintea recrutării ultraortodocşilor, cu 17%, a eşecului din 7 octombrie, cu 14%, şi a războiului cu Iranul, cu 10%.

Situaţia diferă semnificativ în funcţie de blocul politic: în rândul alegătorilor din coaliţia lui Netanyahu, războiul cu Iranul ocupă primul loc, cu 21% din opţiuni, în timp ce, în rândul alegătorilor din opoziţie, eşecul de securitatedin 7 octombrie se află pe primul loc, în proporţie de 28%.

Un sondaj realizat în septembrie de centrul de cercetare Achord de la Universitatea Ebraică a arătat că 58% dintre alegătorii cu vârste cuprinse între 22 şi 34 de ani au declarat că costul vieţii şi preţurile locuinţelor vor influenţa votul lor, în timp ce 36% au menţionat problemele de securitate.

În ciuda acestor cifre, economia nu a reprezentat o temă centrală în campania electorală - până în acest weekend, când Netanyahu a adus-o în fruntea agendei. Într-un interviu acordat Canal 10, axat pe economie, Netanyahu a abordat valul de condamnări internaţionale la adresa coloniilor israeliene din Cisiordania şi a afirmat că Israelul ar trebui să se pregătească pentru posibile sancţiuni bancare internaţionale prin dezvoltarea „unei economii care să le poată ocoli”. El a afirmat că se ia în considerare utilizarea criptomonedelor şi a tehnologiei blockchain şi că a solicitat elaborarea unui plan în acest sens.

Interviul a stârnit critici dure la adresa lui Netanyahu din partea economiştilor, inclusiv o mustrare rară din partea Băncii Israelului, care a respins public ideea, afirmând că „criptomonedele nu pot servi drept mijloc de eludare a sancţiunilor”.

Principalii rivali ai lui Netanyahu au prezentat propunerea sa ca o dovadă a faptului că acesta se aşteaptă ca Israelul să devină tot mai izolat. Gadi Eisenkot, principalul adversar al lui Netanyahu, a ridiculizat ideea numind-o „BibiCoin” şi a calificat-o drept „o ameninţare la adresa securităţii naţionale”, acuzându-l pe Netanyahu că intenţionează să „distrugă economia israeliană pentru generaţiile viitoare”.

CUM AR PUTEA INFLUENŢA VOTUL SITUAŢIA DIN GAZA?

Netanyahu şi-a construit cariera politică ca un susţinător al liniei dure în materie de securitate, însă era prim-ministru pe 7 octombrie, când Hamas a pătruns peste graniţa israeliană, ucigând peste 1.200 de israelieni şi luând 251 de ostatici în Gaza.

El a refuzat să-şi asume responsabilitatea personală şi a respins cererile de înfiinţare a unei comisii de anchetă de stat pentru a investiga eşecurile în materie de securitate. Opozanţii săi au făcut din această lipsă de asumare a responsabilităţii o temă centrală a campaniei.

Războiul a marcat, de asemenea, povestea personală a lui Eisenkot. Fiul său, Gal, în vârstă de 25 de ani, a fost ucis în luptele din Gaza în decembrie 2023, o pierdere care îi consolidează atractivitatea în rândul alegătorilor preocupaţi de securitate. Alte liste de partid au recrutat candidaţi din familii îndoliate şi rude ale foştilor ostatici israelieni. Partidele de opoziţie au adăugat, de asemenea, noi candidaţi din rândul rezerviştilor, proaspăt reveniţi de pe fronturile din Gaza şi Liban, aducând problema serviciului militar în fruntea agendei electorale.

Majoritatea israelienilor evrei cu vârsta peste 18 ani sunt supuşi recrutării obligatorii, dar bărbaţii ultraortodocşi se bucură de mult timp de o scutire generală pentru studiile religioase. Partenerii de coaliţie ultraortodocşi ai lui Netanyahu au încercat să menţină şi să extindă această scutire, chiar dacă armata israeliană afirmă că îi lipsesc peste 12.000 de efective, în condiţiile în care este solicitată la maximum de luptele pe mai multe fronturi. Rezerviştii acoperă acest deficit, servind până la sute de zile pe an în cadrul unor detaşări repetate.

Toate partidele de opoziţie au făcut din serviciul militar universal o promisiune centrală a campaniei electorale.

CE ÎNSEAMNĂ ALEGERILE PENTRU PALESTINIENI?

Guvernul care îşi încheie mandatul a fost printre cele mai intransigente din istoria Israelului în ceea ce priveşte problemele palestiniene, condus în mare măsură de doi lideri ai partidelor naţionaliste de extremă dreapta.

Smotrich, ministrul finanţelor, care supraveghează şi administraţia civilă din Cisiordania ocupată, a insistat pentru extinderea dramatică a coloniilor, reţinând în acelaşi timp veniturile fiscale destinate Autorităţii Palestiniene (AP), ceea ce, potrivit criticilor, ar putea duce la colapsul economic al acesteia.

Ben-Gvir, ministrul securităţii naţionale, a susţinut în Knesset o lege privind pedeapsa cu moartea, a înăsprit condiţiile de detenţie pentru deţinuţii palestinieni şi a slăbit măsurile poliţieneşti împotriva violenţelor comise de coloniştii israelieni în Cisiordania.

Ambii s-au opus încetării războiului din Gaza, ambii pledează pentru colonii israeliene în Gaza şi ambii vizează anexarea completă a Cisiordaniei şi controlul evreiesc asupra acesteia.

Dacă Netanyahu revine la putere alături de actualii săi parteneri, este probabil ca această abordare să continue şi să se intensifice. Smotrich doreşte anularea Acordurilor de la Oslo, desfiinţarea Autorităţii Palestiniene şi declanşarea unui război în Cisiordania. Ben-Gvir, care a declarat că va solicita portofoliul Ministerului Apărării într-un nou guvern, a cerut strămutarea palestinienilor din Gaza şi din Cisiordania.

Un guvern de opoziţie probabil că nu ar reprezenta o schimbare ideologică radicală şi ar modifica mai mult tonul decât substanţa. Eisenkot, la fel ca Netanyahu, a respins ideea unui stat palestinian, iar orice coaliţie de opoziţie ar include partide de dreapta care se opun oricărei concesii.

Totuşi, un guvern care nu ar depinde de Ben-Gvir şi Smotrich ar acţiona probabil mai ferm împotriva violenţei coloniştilor, ar renunţa la susţinerea deschisă a emigrării palestinienilor şi a prăbuşirii Autorităţii Palestiniene şi ar fi mai receptiv la iniţiativele SUA şi regionale în Gaza şi în alte părţi. Dar ar moşteni aceleaşi probleme nerezolvate: cum să dezarmeze Hamas, cine reconstruieşte Gaza şi cine restabileşte legea şi ordinea în Cisiordania.

CE ÎNSEAMNĂ ALEGERILE ISRAELIENE PENTRU RESTUL LUMII?

Războaiele din Gaza şi Liban, conflictul cu Iranul şi intensificarea violenţelor coloniştilor au adus poziţia diplomatică a Israelului la cel mai slab nivel din ultimele decenii. Netanyahu se confruntă cu un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internaţională pentru presupuse crime de război în Gaza şi evită să călătorească în majoritatea ţărilor europene din cauza riscului de a fi arestat.

Luni, o comisie a ONU a afirmat că Israelul a continuat să comită genocid în Gaza după încetarea focului din octombrie trecut, negociată de SUA în această enclavă, o acuzaţie pe care Israelul a respins-o ca făcând parte dintr-o „campanie de dezinformare”.

Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a susţinut pe Netanyahu înaintea votului, dar percepţia în rândul publicului american în general este mult mai puţin favorabilă.

Un sondaj realizat în martie 2026 de Pew Research Center a relevat că 60% dintre adulţii americani chestionaţi aveau o părere nefavorabilă despre Israel, iar 59% aveau puţină sau deloc încredere în Netanyahu că va lua deciziile corecte în ceea ce priveşte afacerile globale. Sondajul Pew privind atitudinile globale din primăvara anului 2026 a indicat aceeaşi tendinţă, majoritatea respondenţilor din cele mai multe dintre cele 36 de ţări incluse în studiu având opinii nefavorabile despre Israel şi prim-ministrul său.

Schimbarea a fost cea mai pronunţată în Europa de Vest, unde mai multe ţări - printre care Regatul Unit, Franţa şi Canada - au recunoscut un stat palestinian şi au impus sancţiuni şi restricţii comerciale asupra coloniilor israeliene, precum şi asupra persoanelor şi entităţilor implicate în actele de violenţă comise de colonişti. Ben-Gvir şi Smotrich au fost sancţionaţi personal şi se confruntă cu interdicţii de călătorie din partea mai multor ţări occidentale.

Dacă guvernul lui Netanyahu va fi reales, această presiune internaţională va creşte probabil. Un guvern condus de Eisenkot sau de o altă figură a opoziţiei ar putea duce la o oarecare atenuare a tensiunilor, cel puţin la început. Măsuri mai ferme împotriva violenţei coloniştilor ar putea deschide o fereastră de oportunitate pentru restabilirea unor relaţii mai cordiale cu unele guverne europene şi cu Partidul Democrat din SUA.

Totuşi, este puţin probabil ca aceasta să inverseze tendinţa generală. Nu este de aşteptat ca principalii candidaţi ai opoziţiei să revizuiască radical politica de securitate şi politica externă a Israelului, astfel încât un nou guvern ar recâştiga o oarecare marjă de manevră diplomatică, dar nu ar porni de la zero.