Primăria Constanţa a anunţat că locuitorii municipiului vor rămâne timp de două săptămâni fără apă caldă, în cea de-a doua jumătate a lunii august, măsura fiind luată pentru realizarea unor lucrări de întreţinere şi reparaţii a instalaţiilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Primăria Constanţa a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că în această perioadă se află în faza de executare lucrări importante de investiţii pentru modernizarea reţelei de transport a agentului termic primar având totodată în lucru proiecte atât pentru realizarea unei noi surse de producere a energiei electrice şi termice cât şi de modernizare a reţelei de distribuţie a agentului termic secundar.
 
“Având în vedere că în această perioadă, în scopul pregătirii sistemului de termoficare pentru sezonul rece, se impune executarea unor lucrări de întreţinere şi reparaţii a instalaţiilor de producere a energiei termice din CET Palas şi a celor de transport şi distribuţie aflate în administrarea Termoficare Constanţa SRL fiind totodată necesare opriri tehnologice solicitate de constructor pentru derularea programului de investiţii de modernizare a reţelei de transport a agentului termic primar, vă informăm că în perioada 16.08.2022-31.08.2022 va fi oprită furnizarea apei calde de consum în municipiul Constanţa”, a transmis Primăria Constanţa.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.