Unul dintre pacienţii transferaţi de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, în urma incendiului de la Secţia ATI, a murit, în cursul nopţii de luni spre marţi, la Spitalul de Pneumoftiziologie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică, este vorba de un bărbat în vârstă de 63 de ani. El fusese transferat la Spitalul de Pneumoftiziologie după incendiul izbunit la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa. 
 
Conducerea Spitalului Judeţean Constanţa a prezentat luni, situaţia pacienţilor internaţi în unitatea spitalicească şi care fuseseră transferaţi de la Spitalul de Boli Infecţioase.  
 
"La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă erau 36 de pacienţi transferaţi în urma incidentului de la Spitalul de Boli Infecţioase. Având în vedere evoluţia favorabilă, şase dintre aceştia au fost externaţi, urmând să primească tratamentul la domiciliu, în izolare. La acest moment, în evidenţele Spitalului Judeţean Constanţa, sunt 30 de pacienţi transferaţi de la Spitalul de Boli Infecţioase, nouă se află la Terapie Intensivă unde, iniţial, erau 14, dar pentru că evoluţia a fost favorabilă au fost mutaţi în alte zone special amenajate pentru pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2. Alţi 11 sunt în aceste secţii, extensii COVID, 10 sunt internaţi în secţia exterioară de la Agigea. Datele se pot modifica în funcţie de evoluţia pacienţilor în orice moment”, declara purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, Crina Kibedi. 
 
Ea preciza că în stare mai gravă sunt pacienţii de la ATI, ceilalţi prezintă forme medii sau uşoare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.