Braşov: Administratorul unei firme, suspectat că a vândut apartamente pentru care a declarat preţuri mai mici decât în realitate şi a plătit TVA redusă / Valoarea prejudiciului este de 800.000 de euro

Braşov: Administratorul unei firme, suspectat că a vândut apartamente pentru care a declarat preţuri mai mici decât în realitate şi a plătit TVA redusă / Valoarea prejudiciului este de 800.000 de euro

Un dezvoltator imobiliar din Braşov este vizat de o anchetă penală, fiind suspectat că a vândut apartamente pentru care a declarat preţuri mai mici decât în realitate şi a plătit TVA redusă. Valoarea prejudiciului este de aproximativ 800.000 de euro.

"Din cercetările efectuate de poliţişti până la acest moment a rezultat că administratorul societăţii comerciale vizate ar fi promis şi vândut, în perioada 2025 - 2026, apartamente într-un bloc, finalizat în anul 2026, la preţuri subdeclarate în actele autentice, urmărind aplicarea facilităţii fiscale a cotei reduse de TVA de 9% raportată la preţurile subdeclarate. Astfel, diferenţele dintre sumele de bani înscrise în contracte (preţurile subdeclarate) şi preţurile reale stabilite şi achitate de către cumpărători au fost încasate de dezvoltatorul imobiliar în numerar şi folosite în interes propriu. Prejudiciul cauzat prin aceste fapte este de aproximativ 4.150.000 de lei", se arată într-un comunicat dat publicităţii miercuri de Poliţia Română.

Dezvoltatorii imobiliari au putut vinde locuinţele noi cu TVA de 9% în loc de 21%, cu condiţia ca acestea să aibă cel mult 120 de metri pătraţi utili, acestea să fie livrate înainte de 30 septembrie 2026, dată la care să îndeplinească toate condiţiile de locuire şi să coste, cu tot cu teren, cel mult 600.000 de lei fără TVA.

Miercuri, 4 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, fac nouă percheziţii domiciliare în ancheta care vizează fapte de evaziune fiscală şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave.

Percheziţiile de miercuri dimineaţă vizează administrarea probatoriului prin ridicarea de înscrisuri, evidenţe extracontabile ori medii de stocare care pot avea legătură cu cauza, precum şi identificarea sumelor de bani deţinute în numerar fără justificări legale.

La finalizarea percheziţiilor, o persoană va fi dusă la sediul Poliţiei judeţene Braşov pentru audiere şi dispunerea măsurilor legale corespunzătoare.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră