Un preot şi-a pierdut viaţa, în judeţul Constanţa, în urma unui incendiu produs, în noaptea de luni spre marţi, în locuinţa sa, pompierii afirmând că focul ar fi fost provocat intenţionat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE: Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că poliţiştii împreună cu lucrători de la ISU fac cercetări la faţa locului pentru a lămuri împrejurările în care s-a produs incendiul. Verificările se fac pentru comiterea infracţiunilor de distrugere şi ucidere din culpă.
 
ŞTIRE INIŢIALĂ: Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, pompierii au fost solicitaţi să intervină, în noaptea de luni spre marţi, la un incendiu izbucnit la o casă pe strada Crizantemei din satul Petroşani. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale şi un echipaj SMURD. 
 
“Incendiul se manifesta generalizat, la o casă de aproximativ 200 de metri pătraţi. Din păcate, în interiorul casei a fost găsită o persoana de sex masculin, decedată, carbonizată. Intervenţia s-a încheiat în jurul orei 04:35, cauza probabilă a incendiului fiind acţiunea intenţionată”, a afirmat ISU Dobrogea. 
 
De asemenea, o femeie a fost asistată medicală la faţa locului de echipajul SMURD, dar nu a fost transportată la spital. 
 
Bărbatul care a murit era preot în localitatea Petroşani. 
 
Arhiepiscopia Tomisului a transmis că doreşte ca autorităţile să lămurească modul cum s-a produs incendiul, precizând că e greu de crezut că ar fi fost produs intenţionat. 
 
“Ne rugăm pentru sufletul părintelui adormit în acest tragic accident. Ne este foarte greu să credem că incendiul ar fi fost produs intenţionat. Din datele noastre nu avea motive să facă aşa ceva. Sperăm ca autorităţile să ne lămurească în scurt timp cine ar fi putut provoca incendiul”, au declarat reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.