Un pacient în vârstă de 40 de ani, transferat de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa în urma incendiului de vineri, a murit la Spitalul Judeţean. El nu avea comorbidităţi, însă făcuse o formă severă de COVID-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Spitalului Judeţean Constanţa au transmis că pacientul fusese internat în secţia ATI, în stare stabilă, iar în cursul nopţii starea sa s-a agravat.
 
"Virusul SARS-CoV-2 a mai făcut o victimă. Încă un pacient dintre cei transferaţi a pierdut lupta cu COVID-19. Este vorba despre un bărbat de 40 de ani, fără comorbidităţi, dar cu o formă severă de COVID-19. Pacientul care a fost transferat vineri la SCJU a fost internat în secţia ATI, cu stare stabilă. Din păcate, având în vedere afectarea pulmonară severă, în cursul nopţii trecute starea pacientului s-a agravat. Deşi medicii au făcut tot ce le-a stat în putinţă, la primele ore ale dimineţii pacientul a decedat”, a anunţat Spitalul Judeţean Constanţa. 
 
Acesta este cel de-al treilea pacient transferat de la Spitalul de Boli Infecţioase, în urma incendiului de vineri, care a murit.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.