Un protest pentru suspendarea regulamentului de acces în zona istorică a municipiului Constanţa a avut loc joi, în faţa Primăriei, chiar în timpul şedinţei Consiliului Local în care se discuta suspendarea acestuia. Regulamentul nu a fost suspendat deoarece consilierii locali PNL şi PSD s-au abţinut la vot. Primarul Vergil Chiţac promite că regulamentul va fi îmbunătăţit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Consilierii locali constănţeni s-au reunit, joi, într-o şedinţă extraordinară, pentru a decide suspendarea regulamentului de acces în zona istorică a municipiului Constanţa, proiectul fiind iniţiat de către consilierii USR.
 
Regulamentul nu a fost suspendat deoarece consilierii PNL şi PSD s-au abţinut astfel că acesta rămâne în continuare în vigoare.
 
Pe timpul derulării şedinţei de Consiliu Local zeci de persoane au protestat în faţa Primăriei Constanţa, solicitând modificarea regulamentului care nu mai permite accesul autoturismelor în zona istorică a Constanţei. 
 
Primarul Vergil Chiţac a declarat că niciodată nu poţi mulţumi pe toţi atunci când iei astfel de decizii.   
 
“Eu l-am aprobat. Se protestează. E foarte bine că oamenii se manifestă, dar să ştiţi că nu se manifestă numai protestatarii, ci se manifestă, e adevărat, mai puţin zgomotos, dar şi cei care sunt pentru acest regulament. Niciodată când vrei să reglementezi ceva, cu atât mai mult ceva atât de delicat cum e Zona Peninsulară, care este centrul istoric al Constanţei, şi unde avem şi rezidenţi, şi operatori economici, niciodată nu o să poţi să îi mulţumeşti pe toţi. Orice regulament este perfectibil şi de asta îţi dai seama dacă s-a putea, dar niciodată nu se poate, atunci când îl faci. De obicei, îţi dai seama în aplicarea lui. Mizez pe o normalitate în sensul în care vom aplica acest regulament cu bună credinţă vom vedea ce trebuie îmbunătăţit, vom fi deschişi la toate sugestiile pe care le vom primi, le vom analiza fără a-i altera spiritul şi finalitatea şi îl vom modifica”, a afirmat Vergil Chiţac. 
 
De asemenea, avocatul Emil Tatu, unul dintre cei care nu este de acord cu regulamentul în zona actuală, susţine că acesta trebuie modificat. 
 
“Votul arată indiferenţă faţă de oamenii din Peninsulă, faţă de oamenii de afacere din Peninsulă, faţă de tot ce înseamnă întreaga Constanţă pentru că nu e numai Peninsula afectată de acest regulament, sunt afectaţi toţi constănţenii, sunt afectate activităţi economice, sunt afectate vieţile oamenilor, sunt afectate activităţile din afara Peninsulei şi vorbesc de parcările de instituţii publice. Acest regulament a provocat haos şi el va trebui cumva modificat rapid, nu se vor opri aici demersurile pe care le vom face atât în instanţă, cât şi din punct de vedere administrativ pentru modificarea regulamentului”, a transmis avocatul.
 
El a precizat că o primă cerere de suspendare a regulamentului a fost respinsă de instanţă, dar vor mai urma şi altele. 
 
“O primă cerere de suspendare pentru modificarea acestui regulament în instanţă a fost respinsă pe fond de Tribunalul Constanţa, suntem în termenul de promovare a unui recurs faţă de această hotărâre, ea va fi pe rolul Curţii de Apel Constanţa probabil în următoarele săptămâni. Pe data de 13 decembrie se află pe rolul Tribunalului Constanţa o nouă cerere de suspendare, de data aceasta formulată de către persoanele fizice şi parohii împotriva acestui regulament”, a explicat Emil Tatu. 
 
Consilierii locali PNL au anunţat, printr-un comunicat de presă, că acest regulament va fi modificat. 
 
“Am fost prezenţi în Piaţa Ovidiu la întâlnirile cu reprezentanţii locuitorilor de acolo şi cei ai agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea în Zona Peninsulară. Am centralizat observaţiile şi amendamentele constănţenilor şi, aşa cum am promis, le-am pus pe masa aparatului Primăriei Municipiului Constanţa. 
Au urmat apoi trei întâlniri de lucru între consilierii PNL, USR şi aparatul de specialitate al primarului Vergil Chiţac, care s-au concretizat cu propuneri de măsuri concrete care să vină în întâmpinarea doleanţelor constănţenilor din Zona Peninsulară”, au transmis consilierii. 
 
Măsurile care completează regulamentul de acces auto se referă la un orar de aprovizionare între orele 06:00 şi 10:00, timp în care vor avea acces în zonă maşinile de aprovizionare, dar şi realizarea unor coridoare de acces auto. De asemenea, vor fi emise permise de acces pentru evenimente. 
 
“Toate aceste amendamente dar şi altele care vor fi identificate din documentul cu observaţii de la constănţenii din zonă vor fi centralizate într-o hotărâre de Consiliu Local care are ca scop revizuirea prezentului regulament de acces auto.
Scopul nostru este să găsim calea cea mai rapidă şi eficientă pentru ca regulamentul de acces auto în Zona Peninsulară să fie amendat şi completat astfel încât să respecte atât nevoile constanţenilor care locuiesc acolo, ale agenţilor economici care au afaceri acolo, ale turiştilor care vor vizita centrul istoric al Constanţei dar şi să fie în armonie cu investiţiile pe care le fac autorităţile locale în Zona Peninsulară şi conservarea zonei”, au precizat consilierii locali PNL Constanţa. 
 
Regulamentul de acces în zona istorică a municipiului Constanţa, care interzice accesul autoturismelor a intrat în vigoare în urmă cu zece zile
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.