Un băiat în vârstă de cinci ani, lăsat singur într-un apartament din municipiul Constanţa, deoarece tatăl era la muncă, a fost preluat joi după-amiază, de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) care face o anchetă în acest caz. Pompierii fuseseră solicitaţi de vecini să intervină, întrucât băiatul ar fi fost în pericol să cadă de la etajul al patrulea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină pe strada Suceava din municipiul Constanţa, acolo unde un copil s-ar fi aflat în pericol de cădere de la etajul patru al unui bloc.

Echipele de intervenţie au fost alertate de vecini pentru că băiatul s-ar fi aplecat pe geam, dar în momentul când au ajuns acolo, acesta se afla în interiorul locuinţei, în afara oricărui pericol.

Cu această ocazie, pompierii au aflat că băiatul are cinci ani, era singur acasă şi locuieşte doar cu tatăl său, acesta fiind la muncă. Bărbatul a fost chemat de urgenţă acasă, iar până la sosirea lui pompierii au stat cu copilul. 

Pompierii au anunţat Poliţia şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului despre această situaţie, iar la faţa locului a ajuns şi o echipă din cadrul DGASPC Constanţa, care a decis preluarea copilului într-un centru rezidenţial până la finalizarea anchetei.

“Potrivit evaluării iniţiale, s-a decis instituirea măsurii de protecţie în regim de urgenţă la centru rezidenţial din cadrul Direcţiei. Ancheta continuă în acest caz. În funcţie de rezultatele acesteia, se vor stabili măsurile de protecţie ce se vor impune având în vedere interesul superior al copilului”, au precizat reprezentanţii DGASPC.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.