Graţian Mihăilescu, Mission Board Member 100 Climate Neutral and Smart Cities, European Commission; Founder, Urbanize Hub, a afirmat, luni, la evenimentul News.ro - Oraşul meu - Acasă şi la birou - Ediţia a IV-a, că un obiectiv al Comisiei Europene este ca oraşele să devină neutre climatic până în 2035. ”Transportul congestionează, blochează Bucureştiul e clar, dar ca poluare, pe analizele pe partea de neutralitate climatică şi oraşe verzi, locuirea şi blocurile şi clădirile produc cea mai mare poluare. Avem undeva la 70% emisii de carbon pe partea de locuire”, a susţinut el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Unul dintre obiectivele Comisiei Europene esteca oraşele să devină neutre climatic până în 2030, până în 2035. Ca atare ei investesc foarte mult în genul acesta de proiecte. La Sectorul 2, care e parte din platforma europeană, au început deja colaborări cu Barcelona, Paris, pe diferite proiecte de regenerare urbană, Cluj, iar stă foarte bine şi Suceava, ele sunt cele trei oraşe din platforma europeană, şi avem acum platforma naţională, proiectul unde am colaborat, unde ar trebui să existe nişte decizii la nivel de ministere, de Ministerul Mediului, de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, unde ar trebui să fie investite bugete, alocate bugete din aceste mari fonduri sociale de climă, şase miliarde de euro pentru România în următorii 8 ani de zile, bani care vor trebui investiţi”, a declarat Graţian Mihăilescu. 
El a precizat că în Bucureşti cea mai mare poluare este produsă de clădiri. 
”Transportul congestionează, blochează Bucureştiul e clar, dar ca poluare, pe analizele pe partea de neutralitate climatică şi oraşe verzi, locuirea şi blocurile şi clădirile produc cea mai mare poluare. Avem undeva la 70% emisii de carbon pe partea de locuire şi atunci de aceea e important ca şi cei din privat să construiască sustenabil, pentru că fondurile publice ajung până la un anumit nivel. La nivelul Comisiei Europene se pune foarte, foarte mult accent pe investiţii private şi pe calitatea investiţiilor private, astfel încât şi privaţii să contribuie la transformarea oraşului”, a mai declarat Graţian Mihăilescu.
Partener principal al evenimentului premium News.ro "Oraşul Meu, acasă şi la birou" - ediţia a IV-a, organizat de Agenţia de presă News.ro, cu sprijinul Team Innovation Media şi AL Agenţiei de PR şi comunicare Plurivox, este Globalworth şi parteneri sunt Ansi HoldingAuchanBritwood 144Banca TransilvaniaForte PartnersImobiliare.ro şi Salt Bank.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.