Democraţii din Comisia de supraveghere a Congresului au publicat vineri aproape 20 de fotografii noi din patrimoniul defunctului infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, inclusiv imagini cu actualul preşedinte Donald Trump, dar şi cu alte personalităţi din SUA, între care fostul preşedinte Bill Clinton, fostul consilier al lui Trump Steve Bannon - o voce importantă a mişcării MAGA, fostul secretar al Trezoreriei Larry Summer, dar şi miliardarul Bill Gates şi prinţul Andrew, fratele regelui Charles, relatează Reuters.
Trump apare în trei dintre cele 19 fotografii distribuite de democraţii din Comisia de supraveghere a Camerei Reprezentanţilor, care au declarat că examinează peste 95.000 de imagini furnizate de moştenitorii defunctului.
Într-o fotografie alb-negru, Trump este văzut zâmbind alături de mai multe femei – ale căror chipuri sunt blurate – aşezate de o parte şi de alta a sa.

O a doua fotografie îl arată pe Trump stând lângă Epstein, iar o a treia imagine, mai puţin clară, îl arată aşezat lângă o altă femeie, a cărei faţă este, de asemenea, blurată, iar preşedintele are cravata roşie slăbită. Nu este clar când şi unde au fost făcute fotografiile.
Fostul preşedinte Bill Clinton, fostul consilier al lui Trump, Steve Bannon, Bill Gates şi fostul secretar al Trezoreriei, Larry Summers, apar şi ei în seria de imagini, alături de jucării sexuale şi de un „prezervativ Trump” în valoare de 4,50 dolari, pe care este imprimat chipul lui Trump şi fraza „I'M HUUUGE!” (Sunt URIAŞ!) scrisă cu majuscule.

Un purtător de cuvânt al Comisiei conduse de republicanul James Comer din Kentucky,a declarat că democraţii politizează ancheta „selectând fotografii şi făcând redactări ţintite pentru a crea o naraţiune falsă despre preşedintele Trump”.
Democraţii au declarat că zecile de mii de fotografii includ „imagini cu bărbaţi bogaţi şi puternici care au petrecut timp cu Jeffrey Epstein”, precum şi „fotografii cu femeile şi proprietăţile lui Epstein”, iar în zilele următoare vor fi publicate şi altele.
În colecţia de fotografii de vineri apare şi miliardarul britanic şi cofondatorul grupului Virgin, Richard Branson. Acesta este surprins zâmbind pe o plajă, stând lângă un bărbat neidentificat şi ţinând în mână o foaie de hârtie pe care scrie ceva indescifrabil, în timp ce Epstein merge în spatele lor.
Fondatorul Microsoft, Bill Gates, apare în două fotografii, deşi Epstein nu este prezent în niciuna dintre ele. O fotografie îl înfăţişează pe Gates alături de fostul prinţ Andrew, amândoi îmbrăcaţi la costum şi cravată, privindu-se unul pe celălalt într-o cameră cu lambriuri întunecate, cu alte persoane în fundal. O altă fotografie îl arată pe Gates stând lângă Larry Visoski, pilotul privat al lui Epstein, lângă ceea ce pare a fi avionul Gulfstream negru al lui Epstein. Bill Gates, îmbrăcat într-un pulover gri, are cărţi sub braţ şi o servietă de piele în mână.
„Aceste fotografii tulburătoare ridică şi mai multe întrebări despre Epstein şi relaţiile sale cu unii dintre cei mai puternici oameni din lume”, a declarat într-un comunicat reprezentantul Robert Garcia din California, principalul democrat din Comisia de supraveghere. „Nu ne vom opri până când poporul american nu va afla adevărul. Departamentul de Justiţie trebuie să publice toate dosarele, ACUM”, a cerut acesta.
Democraţii din Congres au declarat că au cenzurat feţele femeilor pentru a proteja identitatea victimelor lui Epstein.
Comisia continuă să obţină şi să publice documente, chiar dacă se aşteaptă ca Departamentul de Justiţie al SUA să facă publice la sfârşitul săptămânii viitoare dosarele neclasificate ale lui Epstein din ancheta federală.
Trump a semnat luna trecută o lege bipartizană, iniţiată de reprezentantul democrat Ro Khanna din California şi reprezentantul republican Thomas Massie din Kentucky, care obligă Departamentul de Justiţie să facă publice dosarele Epstein în termen de 30 de zile. 19 decembrie va marca sfârşitul acestei perioade.
Trump şi Epstein au fost prieteni în anii 1990 şi la începutul anilor 2000, dar Trump susţine că a rupt legăturile cu acesta înainte ca Epstein să pledeze vinovat la acuzaţiile de trafic sexual.
Trump a negat în mod constant că ar fi ştiut despre abuzurile şi traficul sexual cu minore comise de finanţistul care s-a sinucis în închisoare.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...








