Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis relaxarea măsurilor, începând de vineri, în conformitate cu Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă. În Capitală, mască de protecţie rămâne obligatorie la 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CMBSU s-a întrunit, vineri, în sistem online pentru a adopta o nouă decizie în conformitate cu HG de prelungire a stării de alertă.

Rata de infectare în Capitală este de 0,15/1000 de locuitori, în ultimele 14 zile.

Decizia CMBSU prevede, între altele:

  • În spaţiile publice închise, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura
  • Este obligatorie purtarea măştii pe o rază de 50 m în jurul unităţilor de învăţământ, pentru persoanele care staţionează în acest perimetru.
  • Organizarea şi desfăşurarea activităţii cu publicul în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie.
  • Organizarea şi desfăşurarea activităţii cu publicul în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte cu participarea publicului până la capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar celor vaccinaţi, cu test negativ sau care au trecut prin boală
  • Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt premise cu participarea unui număr de 1000 de spectatori, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie. Activităţile se interzic atunci când incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
  • Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.), cu un număr de participanţi de maximum 70 de persoane în exterior şi maximum 50 de persoane în interior. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani. Activităţile se interzic atunci când incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
  • Se permite organizarea de evenimente private cu un număr de participanţi de maximum 200 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele din categoriile menţionate anterior
  • Se permite organizarea de evenimente private aferente meselor festive până la capacitatea maximă a spaţiului în exterior sau în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

Sterea de alertă a fost prelungită cu 30 de zile, începând din 12 iunie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.